„Distrugerile au afectat atât de multe imobile (...) încât, din păcate, nu am putut desfăşura intervenţiile pe cât de repede am sperat”, a declarat şeful statului în timpul unei vizite în oraşul Adiyaman din sudul ţării, extrem de afectat de catastrofă.
Erdogan a recunoscut încă de miercuri existenţa unor „lacune” în reacţia la seism, adăugând că este „imposibil să fii pregătit pentru un astfel de dezastru”.
Omniprezentul preşedinte turc, la putere de 20 de ani şi care vrea să câştige un nou mandat la alegerile prevăzute pentru 14 mai, este puternic criticat de supravieţuitori pentru lentoarea echipelor de intervenţie.
La Adiyaman, unul dintre supravieţuitori, Mehmet Yildirim, a declarat joi pentru agenția AFP că nu a văzut „pe nimeni”, „nici statul, nici poliţia, nici soldaţii” până „la ora 14.00 a doua zi”, adică la 34 de ore după primul seism, acuzând autorităţile că au lăsat populaţia „să se descurce singură”.
Numeroase persoană acuză lipsa de mijloace avute la dispoziţie, în special materiale. AFP a constatat joi desfăşurarea unui număr mai mare de echipamente de ridicare şi de echipe de salvare - în special străine - în oraş.
„În această perioadă, poate că există lipsuri, probleme tehnice, dar suntem alături de populaţia noastră cu toate mijloacele”, a dat asigurări Erdogan, adăugând că Turcia a creat "probabil cea mai mare echipă de intervenţie din lume, cu 141.000" de salvatori.
Cel puţin 19.000 de corpuri neînsufleţite au fost găsite sub dărâmături în primele cinci zile de căutări, în urma celui mai distrugător seism din Turcia de după 1939, când au murit 33.000 de persoane într-un cutremur.