Avital Leibovich a fost 22 de ani în rândurile armatei israeliene, iar 15 ani a condus Departamentul Purtător de Cuvânt şi Comunicare, care lucrează în şase limbi: engleză, arabă, idiş, spaniolă, germană, rusă şi franceză. Expert în Social Media, Avital Leibovich ne-a explicat că oamenii nu mai acceptă mesajele pur şi simplu, ci vor dovezi vizuale.
"Social media are un rol foarte important în zonele de conflict, în situaţii de urgenţă, trebuie să te adresezi unui public divers. Te poţi adresa propriei audienţe, dar poţi trimite şi mesaje descurajante către inamici. Toată lumea poate să vadă ce se întâmplă peste tot, în acelaşi timp. Dacă o maşină explodează la Beirut, în Liban, în doar 30-40 de secunde prima poză face înconjurul lumii. Dar în acelaşi timp, apar competiţia şi multă dezinformare".
Expertul israelian a atras atenţia că Statul islamic este o ameninţare globală, pe care guvernele occidentale trebuie să o gestioneze corect.
"Israelul are graniţă cu Siria. Dar numai 20-30 de arabi israelieni s-au alăturat Statului Islamic. Avem aceeaşi graniţă. Dar din Europa, care este la mii de kilometri depărtare, sunt mii de oameni care s-au alăturat ISIS. Este o problemă critică, pe care Europa trebuie să o rezolve împreună, toate ţările UE, deoarece nu dorim să ne trezim peste doi ani că este prea târziu", a mai precizat directorul American Jewish Committee.
Avital Leibovich a mai spus că Israelul şi România au multe lucruri în comun şi le-a adresat românilor invitaţia să viziteze Ţara Sfântă.
"În primul rând am un mesaj pentru români: Israelul este prietenul vostru, Israelul apreciază sprijinul României la instituţiile internaţionale. Israelul este o ţară cu uşile deschise. Suntem la două ore şi jumătate distanţă. Practic, suntem vecini. Aşa că îi invit pe toţi românii să viziteze Israelul şi veţi vedea că avem multe în comun."