Deși Drea, în vârstă de 52 de ani, a fost inițial reticență în a se înscrie anul trecut la serviciul de abonamente pentru adulți, ea a dezvăluit acum că încărcările sale picante s-au dovedit atât de profitabile încât a reușit să-și salveze casă de la executare silită în doar cinci minute de la înscriere – și chiar și-a lansat propria afacere.
Actrița, care a ținut o dietă strictă spre a fi în formă pentru a poză nud pe bani, a dezvăluit, de asemenea, că, pe lângă faptul că era cât pe ce să-și piardă casă, a rămas fără bani pentru a-și întreține un părinte bolnav de demență.
„Ne-a salvat”, a declarat ea pentru cotidianul britanic DailyMail. „OnlyFans mi-a salvat viață, sută la sută. Nu-mi vine să cred că spun asta, dar chiar ne-a salvat”.
În lacrimi, ea a continuat: „Oricine vrea să mă condamne, să o facă. Sper doar să nu va aflați niciodată în situația în care am fost eu, să aveți grijă de doi copii mici.”
Ea s-a aflat într-o situație financiară periculoasă după ce nu și-a mai putut permite suma astronomică pe care o datora colectorilor.
„M-au băgat în executare silită și casă mea fusese inundată, așa că încercăm să o vând rapid”, a spus ea. „Am vrut să încerc să o vând înainte că ei să o ia.”
„În același timp, mama mea, care suferă de demență, rămăsese fără bani pentru îngrijitorul ei. Nu știam care este calea de urmat”.
Dar nu a durat mult până când Drea a început să adune bani mulți și salvatori pe OnlyFans. „Am continuat să pun mai multe poze”, își amintește ea. Ea a dezvăluit că în cinci minute a reușit să facă suficienți bani pentru a-și achita datoriile
„Am făcut-o, dar nu am vrut să o fac”, a recunoscut actrița, care a interpretat-o pe Adriana La Cerva în serialul „Clanul Soprano” timp de șapte ani, între 1999 și 2006.