Operațiunile de salvare erau în curs de desfășurare la fața locului și se acordă „toată asistența posibilă” celor afectați, a declarat vineri premierul indian Narendra Modi într-un mesaj pe Twitter.
Coliziunea este un „accident grav”, a declarat reporterilor H K Dwivedi, secretarul șef al Bengalului de Vest. Oficiali ai South Eastern Railway, care nu au dorit să fie numiți, au declarat că se tem că numărul victimelor este unul foarte mare, fără a dezvălui mai multe date însă.
Trenul Coromandel Express, care circulă de la Kolkata la Chennai, a deraiat și a căzut pe linia de tren de lângă, multe persoane fiind încă prinse în capcană, potrivit rapoartelor.
„Nu pot să comentez detaliile în acest moment și nici numărul victimelor. Eram în Delhi și mă grăbesc să ajung la locul accidentului”, a declarat pentru Reuters Archana Joshi, director general al Căilor Ferate din sud-estul țării.
Joshi a precizat că un număr mare de răniți erau transferați la spitale. „Echipele de salvare ale căilor ferate din Kharagpur și din alte stații din apropiere au ajuns deja la fața locului. Ajutorul și salvarea sunt în curs de desfășurare”.