Două persoane, inclusiv şoferul, au fost rănite după ce autobuzul care se deplasa de la Lugo la Vigo a căzut de la o înălţime de aproximativ 30 de metri în râul care curge rapid, relatează BBC.
Oficialii spun că vremea nefavorabilă ar fi putut provoca accidentul.Echipele de salvare şi-au încheiat iniţial căutările în apropierea satului Pedre, nu departe de capitala regională a Galiciei, Santiago de Compostela, în ziua de Crăciun (duminică), după ce au găsit şase cadavre. Dar au reluat operaţiunea după ce un pasager supravieţuitor a declarat că o prietenă cu care călătorea nu se afla pe lista oficială a victimelor.
Femeia nu a fost dată dispărută deoarece nimeni nu o aştepta, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei Guardia Civil pentru agenţia de presă AFP. Corpul ei a fost reperat de un elicopter în râu luni dimineaţă.Serviciile de urgenţă au fost alertate pentru prima dată despre incident de către un şofer care trecea prin zonă şi care le-a spus că lipseşte o secţiune din bariera de siguranţă a podului.
Doar câteva minute mai târziu, unul dintre supravieţuitori i-a sunat din interiorul autobuzului, care se umplea rapid de apă. Acest lucru a ajutat echipele de salvare să localizeze rapid locul accidentului. Printre cei aflaţi la bord se aflau persoane care tocmai îşi vizitaseră apropiaţii la o închisoare din centrul Galiciei, adaugă AFP, citând presa locală.