Victimele au murit în perioada decembrie-ianuarie după ce au primit îngrijiri în Centrul de Consultare şi Diagnostic Nr. 1 din Sankt-Petersburg.
„Acest centru, timp de o perioadă lungă, a îngrijit populaţia folosind un produs chimic industrial care nu este înscris pe lista oficială de medicamente şi care nu respectă normele de securitate”, a transmis Comitetul de Anchetă într-un comunicat.
Conform presei ruse, produsul era sulfat de bariu, o substanţă înghiţită de pacienţi pentru a permite radiografiile la esofag, stomac şi intestin.
Potrivit unor mărturii publicate în presă, victimele începeau să se simtă rău la câteva ore după procedură.
La 28 ianuarie, Comitetul de Anchetă a anunţat moartea primilor trei pacienţi, afirmând atunci că peste 20 de persoane suferă de probleme de sănătate de diferite grade de gravitate după aceste examinări medicale.
Anchetatorii au precizat că i-au reţinut pe directoarea departamentului de radiologie şi pe medicul-şef al unităţii spitaliceşti. Acesta din urmă a fost inculpat pentru „omor prin neglijenţă”.
Comitetul de Anchetă a anunţat de asemenea că a început verificări şi la compania care a furnizat produsul chimic mortal.