Racheta lansată de un sistem de apărare antiaeriană S-300 "provenită de pe teritoriul ucrainean" ar fi căzut, joi dimineaţă, pe teritoriul Belarusului, se arată într-un comunicat difuzat de Ministerul Apărării de la Minsk, relatează AFP preluat de Agerpres
Anunțul vine la câteva ore după ce comandantul-şef al forţelor armate ucrainene Valeri Zalujni a afirmat, pe reţelele de socializare, că apărarea antiaeriană a țării sale a reuşit, joi, să doboare 54 dintre cele 69 de rachete lansate asupra Ucrainei.
Anterior, preşedinţia ucraineană anunţase că până la 120 de rachete ruseşti au fost lansate asupra ţării în dimineața zilei de joi.
Șeful administraţiei militare a Kievului Serghei Popko a spus, la rândul său, că apărarea antiaeriană ucraineană a reuşit să doboare toate cele 16 rachete ruseşti care au vizat, joi, capitala ucraineană, mai arată sursa citată.