"Ucraina nu poate cere bani în fiecare zi. Da, sunt un susţinător al sprijinirii Ucrainei în momente dificile. În acelaşi timp, ştim foarte bine ceea ce a spus FMI zilele acestea, că Ucraina trebuie să găsească resurse interne, pentru că aceste resurse există", a declarat preşedintele, după Consiliul European, întrebat ce părere are despre ajutorul cerut de Ucraina pentru a-şi plăti datoriile la gaze (către Gazprom - n.r.).
Şeful statului a precizat că România nu se va opune unui ajutor dacă Ucraina va avea probleme.
"În cazul în care Ucraina se va confrunta cu dificultăţi în ceea ce priveşte plata, bineînţeles că România nu se va opune să o ajute să achite nota de plată. Dar Ucraina trebuie să înţeleagă că este o ţară mare care trebuie să găsească resurse pentru a supavieţui pe cont propriu, nu să ceară mereu bani", a subliniat Băsescu.
Mai multe pe Mediafax