Capitala afgană a fost zguduită marţi seară de cel puţin două explozii puternice, la un interval de aproximativ două ore, urmate de schimburi focuri. Potrivit ministerului de interne, o maşină-capcană a explodat în faţa casei ministrului afgan al apărării.
Statele Unite au condamnat marţi "fără ambiguitate" cele două explozii care au zguduit capitala afgană.
"Nu suntem în măsură să atribuim în mod oficial responsabilitatea lor în acest moment, dar, desigur, ele au toate caracteristicile valului de atacuri talibane pe care le-am văzut în ultimele săptămâni", a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price.
De trei luni, talibanii duc o ofensivă totală împotriva forţelor afgane, odată cu retragerea forţelor internaţionale, şi au pus stăpânire pe zone rurale întinse.
"Este important ca talibanii să recunoască faptul că nu îşi pot atinge obiectivele preluând puterea prin violenţă", a adăugat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei american, subliniind dorinţa Washingtonului de a accelera negocierile de pace în curs.
Retragerea forţelor americane urmează să fie finalizată până pe 31 august, dar şeful operaţiunilor militare americane din Afganistan, generalul Kenneth McKenzie, a indicat la sfârşitul lunii iulie că SUA vor continua loviturile împotriva talibanilor, dacă aceştia nu pun capăt ofensivei.
"Continuăm să fim alături de partenerii noştri afgani", a declarat Ned Price.