Co-preşedintele blocului electoral ACUM Maia Sandu a declarat, duminică, că există posibilitatea organizării de proteste în cazul în care rezultatele alegerilor parlamentare de duminică vor fi fraudate.
Sandu a afirmat că protestele sunt singura soluţie de apărare a voturilor, în contextul în care "instituţiile statului sunt de partea regimului".
"Dacă alegerile vor fi fraudate, mai mult decât au fost fraudate până astăzi, cu siguranţă că vom ieşi să ne apărăm votul. Noi suntem cei care putem să facem acest lucru. Altcineva nu este. Cum am spus, instituţiile statului sunt de partea regimului, din păcate. Nu putem să ne bazăm pe ele", a afirmat Maia Sandu, citată de Agerpres.
Liderul principalului partid de opoziţie şi-a exprimat speranţa că formaţiunea politică din care face parte va câştiga suficiente mandate în Parlament pentru a putea forma viitorul guvern al Republicii Moldova.
"Cu toţii trebuie să conştientizăm cât de gravă este situaţia din Republica Moldova, cât de important este să punem capăt hoţiilor, să punem capăt degradării, să facem ordine în această societate până nu e prea târziu. Cu toţii înţelegem că o gaşcă de hoţi care a capturat instituţiile statului, care le foloseşte împotriva noastră în fiecare zi, care ne sperie, ne ameninţă, care ne sărăceşte, care ne alungă copiii şi nepoţii de acasă, este tare periculoasă pentru ţară, pentru noi toţi. Este şansa noastră, dar este şi datoria noastră să salvăm ţara, să salvăm societatea, să salvăm viitorul copiilor noştri. E tare important să face diferenţa dintre adevăr şi minciună", a adăugat Sandu.