Andrzej Duda a obținut 34,8% din voturile exprimate și se va confrunta în al doilea tur, prevăzut pentru 24 mai, cu președintele în exercițiu Bronislaw Komorowski, care a întrunit 32,2% din sufragii, conform sondajului realizat pentru televiziunea publică poloneză.
Pe locul al treilea s-a situat rockerul Pawel Kukiz, un candidat independent de 51 de ani și numit 'copilul teribil al scrutinului', care a obținut 20,3% din voturi, un rezultat care a întrecut orice așteptare, după cum notează agenția citată.
După anunțarea acestor rezultate, Komorowski (62 de ani) a calificat scorul pe care l-a obținut ca fiind 'un serios avertisment' adresat 'taberei puterii' și a anunțat că va prezenta începând de luni propuneri care să vină în întâmpinarea 'celor dezamăgiți care așteaptă schimbări mai rapide, o modernizare mai rapidă a țării'.
Andrzej Duda (42 de ani), candidatul partidului Lege și Justiție(PiS), condus de Jaroslaw Kaczynski, a fost întâmpinat de susținătorii săi, după anunțarea acestor rezultate, cu sloganul 'Vom câștiga', cei adunați la cartierul său general scandându-i de mai multe ori numele.
El a declarat că obiectivul său este 'înnoirea' Poloniei în mai multe domenii, precum sănătate, economie, educație, subliniind că pentru a atinge acest obiectiv este nevoie mai întâi de o schimbare la președinție, făcând în același timp apel la unitate națională în favoarea candidaturii sale.
Rezultatul candidatului opoziției conservatoare a creat surpriză, în condițiile în care sondajele de opinie realizate înaintea scrutinului îl prezentau pe președintele în exercițiu Bronislaw Komorowski, apropiat partidului aflat la putere Platforma Civică (PO, centru-dreapta), ca învingătorul primului tur. Komorowski era creditat, potrivit ultimelor sondaje, cu 35%-40% din voturi, în timp ce Andrzej Duda, jurist și deputat în Parlamentul European, cu numai 27—29% din intențiile de vot.