Potrivit ziarului La Libre Belgique, citat de Rador, „omul rachetă” al lui Vladimir Putin era unul din cei mai buni ingineri ruşi. El este cunoscut pentru faptul că a conceput rachetele ruseşti Angara, pe care Kremlinul intenţiona să le utilizeze pentru plecări în spaţiu. Datorită contribuţiei lui, prima misiune rusească pe Lună este în curs de dezvoltare.
Potrivit ziarului britanic The Sun, el ar fi fost acuzat de deturnare de fonduri. Mai exact, presa britanică scrie că acesta ar fi luat ilegal peste 65 de milioane de euro, o anchetă penală demarată în 2014 împotriva lui Vladimir Nesterov fiind în curs. De atunci, el s-a aflat în arest la domiciliu.
Cauzele morţii sale sunt pentru moment necunoscute.
Decesul lui Nesterov vine după ce cel al generalului Alexei Maslov (69 de ani), fostul șef al forțelor terestre ale Rusiei. Din informațiile existente, fostul comandantul șef al forțelor terestre ale Rusiei în perioada 2004-2008 a decedat în ziua de Crăciun, la un spital militar din Moscova.
Moartea generalului Maslov a survenit la doar câteva zile după ce un oficial al marinei militare responsabil cu construcția de submarine a suferit, de asemenea, o „moarte subită”. Alexander Buzakov, în vârstă de 65 de ani, a decedat la sfârșitul săptămânii trecute, la o zi după ce a prezidat ceremonia de lansare la apă a unui nou submarin de la Șantierele Navale ale Amiralității din Sankt Petersburg.
Compania sa a descris moartea sa ca fiind „bruscă, intempestivă și tragică”, dar nu a oferit detalii despre cauza morții.
Recent, Pavel Antov (66 de ani), deputat și producător important în industria cărnii și de cârnați, a murit după ce ar fi căzut de la o fereastră a hotelului de lux din India unde era cazat pe timpul vacanței de Crăciun. Antov a fost de două ori pe lista Forbes a celor mai bogați oameni. Averea sa era estimată la 150 de de milioane de dolari.
El a criticat anterior atacurile rusești cu rachete asupra Ucrainei, considerându-le drept acte de „terorism”, ulterior susținând că postarea sa pe WhatsApp a fost trimisă de altcineva și a insistat că îl sprijină pe Putin și obiectivele războiului, scriu cei de la LBC.
Șirul morților suspecte nu se opresc însă aici. Acceași sursă amintește și de Mikhail Watford, care a fost găsit mort la casa lui din Surrey, și de Ravil Maganov, președintele gigantului energetic Lukoil, care se pare că ar fi căzut, de asemenea, de la o fereastă, de data aceasta fiind vorba despre cea a unui spital din Moscova.