Coliziunea s-a produs la un pasaj de traversare a căii ferate. Potrvit martorilor, citați de BFM TV, șoferul autobuzlului a încercat să treacă, deși bariera era lăsată, vehiculul a fost lovit în partea din spate și pur și simlpu s-a rupt de la mijloc. Copiii aveau între 11-15 ani. Cel mai tânăr rănit avea 8 ani, iar cel mai vârstnic 15, mai transmmite BFM TV. Patru elicoptere au fost mobilizate pentru a transporta răniții la spitalele din apropiere.
De altfel, autoritățile au pus în aplicare planul alb, un nivel de intervenție în caz de urgență ce s-a declanșat și după atentatele din noiembrie 2015 de la Paris și Saint-Denis.
Președintele Emmanuel Macron a transmis un mesaj de condoleanțe familiilor îndoliate și încurajări pentru familiile răniților. Premierul Édouard Philippe și ministrul Transporturilor ajung la locul tragediei.
Vom reveni cu amănunte.