Numărul de şcoli din Programul ”Masă caldă” a fost SUPLIMENTAT. 178.000 de elevi vor primi sprijin alimentar - anunțul Ministerului Educației 178.000 de elevi vor primi sprijin alimentar ca urmare a suplimentării numărului de şcoli din Programul ”Masă caldă”, anunță Ministerul Educației. Potrivit sursei citate, Guvernul a majorat, în şedinţa de vineri, numărul unităţilor incluse în program, de la 350 la 450.
De ce întârzie BURSELE elevilor în octombrie - Ministerul Educației a cerut inspectoratelor să discute JOI cu directorii școlilor Ministerul Educaţiei a precizat miercuri că există întârzieri legate de plata burselor şcolare, deşi, conform datelor de la Ministerul Finanţelor, banii necesari au fost alocaţi în conturile trezoreriilor locale. În mai multe județe din țară, elevii nu au primit încă bursele de studiu, performanță, de merit și sociale.
Anchete uriașe ale Ministerului de Finanțe la autoritățile locale și județene, după întârzieri la plata burselor școlare. Anunțul reprezentanților instituției Ministerul de Finanțe (MF) a anunțat că va demara anchete în județele unde s-au înregistrat întârzieri la primirea burselor școlare de către elevi, potrivit unei informări transmise de instituție. Vorbim despre bursele de merit, de performanță, de studiu, dar și de ajutorul social care, potrivit celei mai recente hotărâri de guvern, trebuie primite de elevi în fiecare zi de 15 a lunii. Reacția Ministerul de Finanțe vine ca urmare a articolelor apărute în media pe această temă, dar și datorită faptului că este instituția care se ocupă cu plata burselor către autoritățile din teritoriu.
Bursele de studiu și de ajutor social, acordate elevilor de la stat și privat - Ce prevede proiectul adoptat în Senat Plenul Senatului a adoptat, luni, un proiect legislativ ce vizează acordarea burselor de studiu şi a celor de ajutor social elevilor din învăţământul preuniversitar de stat şi celor din învăţământul particular autorizat/acreditat.
Elevii intră astăzi în VACANȚĂ, timp de o săptămână. Al doilea MODUL începe pe 31 octombrie - STRUCTURA anului școlar 2022-2023 Elevii intră de începând de astăzi, după finalizarea cursurilor, și până pe 30 octombrie în vacanţă, urmând să se întoarce la şcoală luni, 31 octombrie, potrivit noului calendar școlar aprobat de Ministerul Educaţiei.
Elev CONDAMNAT la zece luni de ÎNCHISOARE pentru trafic de adeverințe medicale Un tânăr de la un liceu din Cluj-Napoca, abia devenit major, a fost condamnat la 10 luni de închisoare, cu suspendare, pentru infracțiunile de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată și de complicitate la uz de fals, în formă continuată. Băiatul a fost acuzat de trafic de adeverințe medicale în propriul liceu.
Scene șocante într-un liceu din Pitești: Ce ar fi făcut un profesor după ce a încuiat o elevă în vestiar - Poliția verifică acuzațiile grave Scene șocante ar fi avut loc într-un liceu din Pitești, județul Argeș. Acuzații foarte grave au fost aduse unui profesor după ce ar fi încuiat o elevă în vestiar.
Noul ministru al Educației, despre trecerea şcolilor în online din cauza crizei energetice: „Nu ne mai permitem goluri sau pauze în învăţare” Ministrul Educaţiei - Ligia Deca exclude, joi, varianta trecerii şcolilor în online din cauza crizei energetice. ”Nu ne mai permitem goluri sau pauze în învăţare”, a transmis Ligia Deca.
Titlul sau diploma de doctor NU pot fi revocate dupa ce acestea au intrat în circuitul civil - decizia CCR Titlul sau diploma de doctor nu pot fi revocate după ce acestea au intrat în circuitul civil, potrivit CCR, scrie site-ul Uniunii Militarilor și Polițiștilor "Mihai Viteazul", al cărei președinte este liderul UNPR Gabriel Oprea.
Ligia Deca, mesaj de Ziua Mondială a Educației: „Educația din România trebuie să închidă câteva decalaje majore” Noul ministru al Educației, Ligia Deca, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Educației. oficialul a afirmat că educația din România trebuie să închidă câteva decalaje majore, ”pentru a permite o apropiere de media europeană”.
Ligia Deca: „O prioritate a mandatului meu în perioada imediat următoare o reprezintă proiectele de lege ale educaţiei” Ministrul Educaţiei - Ligia Deca a declarat, marţi, că o prioritate a mandatului său o reprezintă proiectele Legii Educaţiei.
Video Ligia Deca, propusă ca ministru al Educației, primele declarații despre legile Educației promovate de Sorin Cîmpeanu Consilierul prezidențial Ligia Deca a făcut primul anunț ca ministru propus la Educație după plecarea lui Sorin Cîmpeanu. Decizia numirii sale la Educație a fost luată luni de liberali.
Video Cine este Ligia Deca, viitorul ministru al Educației - Decizia PNL după demisia lui Sorin Cîmpeanu Ligia Deca va fi viitorul ministru al Educației. PNL a decis că actualul consilier prezidențial este cea mai bună soluție pentru a continua reforma în educație.
Universitatea din Alba Iulia trece o lună în online, pentru reducerea consumului de curent electric Scenariul din pandemie se repetă din cauza facturilor de coșmar la energie. Universitatea din Alba Iulia trece o lună în online. Reperezentanții instituției explică faptul că astfel se aliniază la noile regulamente naționale și europene, în ceea ce privește reducerea consumului de utilități. Apoi, din luna ianuarie a anului 2023 toate cursurile se vor relua cu prezență fizică.
Sorin Cîmpeanu, reacție după avertismentul lui Iohannis despre PLAGIAT: „Mă simt vizat ca apărător al eticii” - Adevăratul motiv al demisiei de la Educație Fostul ministru al Educației - Sorin Cîmpeanu a reacționat după avertismentul transmis de Klaus Iohannis despre plagiat și proiectul promovat de președinte - „România Educată”.
Sorin Cîmpeanu: „Ligia Deca poate duce mai departe reformele în Educaţie” Fostul ministru Sorin Cîmpeanu a afirmat, luni, că Ligia Deca este singura persoană, în afara grupului pe care l-a condus la minister, care cunoaşte Legile Educaţiei şi poate duce mai departe reformele din domeniu.
UMF Carol Davila - Academicianul Ioanel Sinescu primește titlul de "profesor emerit" Astăzi are loc festivitatea de deschidere a noului an universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, din București. Tot astăzi, academicianului Ioanel Sinescu urmează să-i fie conferit titlul de profesor emerit al UMFCD.
Nicolae Ciucă, mesaj către studenți: „Credem în potențialul tinerilor noștri. Vă doresc rezultate care să vă deschidă calea către viitorul pe care vi-l doriți!” Premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj către studenți la deschiderea nului universitar 2022-2023. Acesta i-a asigurat că Guvernul îşi doreşte ca „standardele învăţământului românesc să ţină pasul cu vremurile” şi să le ofere „cunoaşterea de care au nevoie pentru a reuşi să îşi pună în valoare creativitatea, priceperea şi ambiţiile profesionale”.
Eleva bătăușă din Arad și tatăl ei, reținuți. Minoră bătură cu bestialitate - imagini revoltătoare filmate de bărbat Eleva bătăușă din Arad și tatăl ei vitreg care a filmat întreaga scenă au fost reținuți pentru 24 de ore. Adolescenta de 17 ani este acuzată de lovire și alte violente, în timp ce tatăl ei se află în arestul poliției pentru instigarea la violență. Cei doi vor fi prezentați judecătorilor cu propunere de arestare preventivă. Vă reamintim că o elevă a fost bătută cu pumnii și picioarele, iar întreaga încăierare a fost filmată chiar de tatăl agresoarei care nu doar că nu a intervenit, dar și-a instigat fiica să lovească și mai tare. Imaginile și informațiile care urmează va pot afecta emoțional.
Sorin Cîmpeanu, dat în judecată pentru bursele de transport. Elevii și Avocatul Poporului, alianță în instanță Fostul ministru al Educației Sorin Cîmpeanu a fost dat în judecată de o elevă din Agigea. Tânăra care învață la un liceu din orașul Constanța vrea ca Ordinul prin care s-a retras acordarea burselor de transport să fie anulat. Fata spune ca hotărârea îi va afecta pe elevii navetiști, iar mulți dintre ei vor renunța la școală, din lipsă de resurse.
Dezastru la concursul pentru funcţia de director şi adjunct în şcoli: doar un sfert dintre candidați au promovat – Reacția ministrului Educației Doar 419 candidaţi din cei peste 1.700 care s-au înscris au promovat concursul pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, anunţă Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei.
Video Sorin Cîmpeanu: „Școlile vor continua să funcționeze, indiferent de creșterile prețurilor, de condițiile meteo” Sorin Cîmpeanu a anunțat că școlile și universitățile vor continua să funcționeze, „indiferent de creșterile de prețuri, de condițiile meteo, în limite normale”. Ministrul Educației a subliniat că „economia este importantă în această perioadă, dar nu cu prețul școlii”.
Sorin Cîmpeanu: „Vor fi asigurate condiții de funcționare a școlilor în perioada sezonului rece” Ministrul Educației - Sorin Câmpeanu spune că vor fi asigurate condiții de funcționare a școlilor în perioada sezonului rece. Guvernul asigură plata diferențelor de preț pentru orice eventuală fluctuație a costului la energie.
Scandal uriaș la o școală din Bacău, după ce o învățătoare a jignit un copil cu autism - Declarații revoltătoare Este anchetă de amploare la o școală din Bacău după ce o învățătoare a jignit un copil cu dizabilități pe grupul de părinți de pe rețelele de socializare. Cadrul didactic i-a răspuns agresiv chiar mamei băiatului care suferă de autism. „Nu pot răspunde de toți handicapții, eu răspund doar de copiii ok care se integrează”, este mesajul șocant al dascălului.
Incendiu violent la o școală din Hunedoara - Peste 400 de elevi și profesori au ieșit rapid din clădire - FOTO Un incendiu puternic a izbucnit, vineri dimineață, la o şcoală din județul Hunedoara. Peste 400 de elevi și profesori au ieșit urgent din școală după ce au anunțat pompierii.
Ședință de Guvern pentru decontarea transportului elevilor în anul școlar 2022-2023 - Modificările aduse de Sorin Cîmpeanu Ședință de Guvern la Palatul Victoria. Pe masa Executivului se află Ordonanța de Urgență elaborată de Ministerul Educației pentru decontarea transportului elevilor în anul școlar 2022-2023.
Protest la un liceu din Baia Mare. Sute de elevi, supărați că reabilitarea școlii nu a fost terminată Elevii Colegiului Național „Gheorghe Șincai” din Baia Mare au protestat în curtea instituției și acuză conducerea că fac ore pe șantier. Lucrările de reabilitare ale clădirii nu s-au terminat, iar de două săptămâni de când a început școala, în unele clase nu este nici curent electric. În tot acest timp autoritățile își pasează vina dintr-un teren în altul.
Părinții elevilor de la un liceu din Suceava, puși să plătească câte 60 de lei de copil pentru catalogul electronic. REACȚIA Ministerului Educației Situație revoltătoare la Suceava. Mai mulți părinți ai căror copii învață la Colegiul Economic “Dimitrie Cantemir” au tras un semnal de alarmă asupra faptului că profesorii diriginți le-au cerut, la îndemnul conducerii școlii, suma de 60 de lei pe an pentru fiecare elev, pentru ca școala să cumpere catalog electronic de la o companie privată. Conform ordinului de ministru în vigoare, se intrezice însă în mod explicit ca un astfel de catalog să fie plătit din banii părinților copiilor. Secretarul de stat din Ministerul Educației Sorin Ion spune că astfel de servicii trebuie cumpărate din banii școlii sau au primăriei.
Consiliul Naţional al Elevilor acuză Guvernul de iresponsabilitate: OUG pentru decontarea transportului, retrasă din şedinţa Comisiei de Dialog Social Consiliul Naţional al Elevilor transmite că Ordonanța pentru decontarea transportului a fost retrasă din şedinţa Comisiei de Dialog Social, cu doar o oră înainte de întrunirea acesteia. Reprezentanţii elevilor afirmă că zeci de abonamente din ţară arată că, urmând formula de calcul propusă de Ministerul Educaţiei, elevii ar primi, într-un caz norocos, puţin peste jumătate din suma reală.
Video Alerta cu bombă la un liceu din Timișoara - FALSĂ! Polițiștii îl caută acum pe cel care a sunat la 112 Alerta cu bombă anunțată la un liceu din centrul orașului Timișoara s-a dovedit a fi falsă. Asta au arătat verificările pirotehniștilor și trupele antitero SRI după evacuarea titiror elevilror și profesorilor din liceu.