Știu ca discursul meu, neconform cu solemnitatea momentului s-ar putea să zgârie urechile unor naționaliști de paradă, dar cred cu tărie că ne putem vindeca cu adevărat doar acceptând-ne neputințele și corecta erorile, dar pentru asta este imperioasă rămânerea în adevăr, oricât de dureros ar fi!
Dacă vom renunța la prostul obicei de a ne îmbăta cu apă chioara, poate am înțelege că avem enorm de mult de recuperat și că nu putem începe reconstrucția României normale într-un permanent climat de război politicianist. România este și a conservatorilor și a progresiștilor și a europeniștilor cu valori Trans atlantice, și a suveraniștilor, a misticilor și a ateilor. Pământul ăsta al patriei ne hrănește de-o potrivă și buni și rai și eroi și trădători și genii și imbecili. Putem afirma serios că suntem buni romani, acceptându-ne pe toți și încercând să găsim cele mai bune căi să învățam din greșeli, să înțelegem mecanismele lumii în care trăim și într-o continuă pregătire intelectuală, profesională, etică și morală să ne valorizăm demnitatea, cinstea și eficiența, gândind în perspectivă și cu preocupare pentru generațiile viitoare.
Citește continuarea pe realitateadinpnl.net.