Nu am auzit în nicio campanie electorală măcar o promisiune legată de stoparea îmbolnăvirilor cu rujeolă, ci doar lucruri generale care țin de calitatea serviciilor medicale, frumos ambalate cu sloganul „vrem spitale ca afară”. Partidul care și-a asumat guvernarea are acum ocazia de a rezolva răspândirea bolii menționate, o urgență în sănătatea publică, pentru că infecția nu se află la poarta țării, ci printre copiii noștri.
În România, înmulțirea cazurilor de rujeolă nu e generată de mișcarea anti-vaccin, care pierde teren, ci de problemele sistemice - de câțiva ani încoace, Ministerul Sănătății a lăsat cu bună știință pe ultimul loc asigurarea necesarului de vaccinuri elementare, acelea care fac parte din așa numitul calendar național de vaccinare. Iar când lucrurile erau grave, cu mulți morți, a mai picurat ceva bani cu pipeta.
Acesta este adevărul. Incompetența și lipsa de interes au venit din minister, povestea cu adeptele Oliviei Steer e praf în ochi pentru noi, „prostimea” (reticența la vaccinuri are cauze bine determinate, dar vom lăsa acest subiect care merită analizat separat).
Să revenim însă la lipsa vaccinurilor în cantitate suficientă. Aduceți-vă aminte: câți părinți nu căutau cu disperare un anumit vaccin pentru copilul lor? S-a ajuns până la situația incredibilă de a face rost de ele din Moldova, Bulgaria, Ungaria și alte țări unde e mai ușor să procuri medicamente care au nevoie de prescripție.
Desigur, incompetenței autorităților i se adaugă lipsa accesului la servicii medicale: sărăcia în sine generează boli și probleme.
Totuși, remarcăm un lucru bun care s-a întâmplat zilele acestea: ministrul Victor Costache a reluat campania de vaccinare împotriva HPV, eșuată în urmă cu mulți ani tocmai din cauza deficitului de informație. Se pare că situația se îndreaptă și, cu siguranță, în viitor vom vedea modificări mari în incidența cancerului de col uterin. Și mortalitatea va fi alta, căci azi deținem recordul absolut în Europa la numărul de femei răpuse de această boală.
Însă suntem departe de normalitate. Într-o țară în care nici acum nu știm câți alegători sunt și câți cetățeni mai au rezidența în România, sigur că habar nu avem câți copii trebuie vaccinați. Din păcate, epidemia de rujeolă a evidențiat acest lucru. Cei care erau nevaccinați proveneau fie din anumite grupuri sociale defavorizate, părinții nu aveau toți cărți de identitate, fie dintre copiii reîntorși în România din țări cu focare de rujeolă.
Putem vorbi și despre vaccinarea obligatorie, dar o lege nu va rezolva lipsa interesului și a organizării în acest domeniu. În Europa, există 11 țări unde vaccinarea este obligatorie. Cred că la noi apariția legii nu va constitui o problemă, pentru că numărul celor care refuză vaccinarea este insignifiant. Nici calitatea specialiștilor nu e o temă de discuție reală. Avem epidemiologi și experți în sănătate publică foarte buni.
Problema e una de management național. Dacă vrem să rămânem în liga unde prevenția se face doar din pix, nu cu bani și strategii pe termen lung, atunci sigur nu vom rata nici o epidemie. Cât despre victime, dacă realitatea ar putea consola pe cineva, în fața virusurilor suntem cu toții egali.
