Totuși, vom insista cu această chestiune simplă, pentru că ea vizează categoria celor mai săraci membri ai societăţii. Ne place sau nu, avem tot mai mulți români cărora veniturile nu le permit accesarea unei scheme de creditare, nu posedă surplusul constant necesar economisirii şi, automat, în orașele mari mai ales, nu au posibilitatea de a plăti o chirie lunară.
Sigur că Bucureștiul este localitatea cu cele mai multe cereri de locuințe sociale. Potrivit datelor oferite de primarul general, în prezent, la Primăria Capitalei sunt înregistrate 3 790 de cereri de repartizare de locuințe sociale. Dintre acestea, 364 de solicitanți sunt pe lista de priorități pentru anul 2020, întrucât se regăsesc persoane cu diverse grade de dizabilitate, vârstnici care au fost evacuați în urma retrocedării imobilelor și care nu au posibilitatea unui credit, precum și familii monoparentale, cu copii aflați în întreținere.
Doamna Gabriela Firea promite în acest an finalizarea unui bloc de 11 etaje cu 114 apartamente în Prelungirea Ghencea. Cam atât s-a putut în mandatul său, deși promitea mult mai mult la instalarea în primărie. E bine și așa, ținând cont că primarii de sectoare n-au ridicat un deget pentru acești oameni aflați la limita supraviețuirii. În schimb, au concurat între ei și au excelat în a favoriza investiții uriașe pentru dezvoltatorii imobiliari, invocând mereu criza acută de locuințe.
Revenind la cauzele care au stimulat creșterea numărului de oameni rămași efectiv în stradă, una din ele a fost celebra „restituire în natură”. Mulți dintre deținătorii locuințelor sociale erau locatari în imobilele retrocedate. Cei mai săraci n-au reușit să-și cumpere locuința. Noul cod civil prevede ca proprietarii să-și primească în natură suprafețele rămase nevândute și, în cazul aceluiași imobil, dividende la Fondul Proprietatea.
Efectele acestei legi au fost devastatoare pentru chiriași, care s-au trezit evacuați, fără o protecție minimă din partea primăriilor. Procesul în sine continuă și azi, primăriile pierd în lanț procesele cu solicitanții de imobile, iar oamenii devin simple numere de întregistrare, adăugate miilor de solicitări pentru locuințe.
Lucrurile încă se pot rezolva dacă există o voință politică, cel puțin pentru acele imobile care au o mare suprafață deja vândută foștilor chiriași. Renunțarea la absurda și nedreapta „restituire în natură” ar putea schimba perspectiva condiției sociale pentru mulți români.
Nu mai vorbim de problemele de legalitate ale unor retrocedări, care rămân pe veci sentințe definitive și dau dreptul la proprietate unor infractori.
Totuși, cu riscul unei perseverențe inutile, revenim la întrebarea anterioară: cum reușesc primărille să soluționeze avalanșa cererilor de locuințe sociale?
În realitate, nu numai că nu au soluții, dar nici măcar nu constituie un subiect care să preocupe primăriiile, în general. Sărăcia este iritantă pentru partidele politice.
