Ne apropiem de lunile de iarnă, dar nu știm exact ce vor lua în calcul furnizorii atunci când vor emite facturile. Deși noua ordonanță interzice recalculările, băieții deștepți vor emite facturi pe lunile sau chiar anii din urmă. Mai grav este că în lege sunt luate în calcul mai multe variante, care țin cont atât de consumul din 2021, cât și de cel de anul acesta. Dar haos este și în mintea parlamentarilor. De scandal și circ sunt buni, dar veți vedea în această seară, că unii habar nu au care este metoda de calcul. Mi-aș permite eu un răspuns: din pix și spre folosul lor, al șmecherilor care fac profituri de miliarde! Și vedem că, după ce ca incompetenta bizonilor de la conducere ne împovărează cu facturi uriase, acum și vacile se opun dezvoltării României. Iar povestea se petrece în Dâmbovița, acolo unde o primărie are fonduri suficiente pentru a face un parc fotovoltaic. Investiția de 50 de milioane de euro s-a blocat după ce localnicii s-au declarat împotriva inițiativei primarului. Ei nu sunt de acord ca primăria să folosească o parte din izlazul comunal pentru a instala mai multe panouri solare. Suprafața de care ar fi nevoie pentru proiect este de 50 de hectare din cele 170 ale pășunii. Deși autoritățile le-au explicat oamenilor că cele 17 vaci nu vor muri de foame și că panourile solare le-ar fi utile, fermierii sunt total împotriva modernizării și ecologizării localității lor. Dacă nu ar fi de plâns, ar fi de râs!
Dar pe buzele tuturor celor mărunți este aceeași întrebare: cum vom supraviețui azi? Dar dumneavoastră, stimați decidenți, parcă ați surzit. Nu mai auziți plânsul acestui neam și nici nu vă mai pasă de nevoile reale ale națiunii. Multora vă e teamă să mergeți în teritoriu și să stați de vorbă cu oamenii de rând, cărora la umpleți buzunarele cu iluzia unor majorări cu mărunțiș. Iar cei care o faceți îndemnați la protest și revoltă, vorbiți pe limba celor de rând, dar nu aveți un proiect viabil pentru salvarea țării. Dacă puterea greșește, opoziția taxează. Asta e prima regulă într-o democrație funcțională. Doar că la noi puterea promite și apoi se face că uită, iar opoziția reală este practic inexistentă. USR s-a transformat într-o mare, mare dezamăgire. După ce au fost la guvernare, șefii partidului vin cu soluții populiste, fără a avea o bază reală. Doar câțiva lideri din USR, prea puțini, și-au păstrat verticalitatea și continuă pe linia promisă la alegerile anterioare.
De partea cealaltă, AUR s-a transformat într-o grupare de ultrași care confundă tribunele stadionului cu Parlamentul României. Extremismul și violența nu au ce căuta, mai ales acum, în România. Suntem în prima linie în fața frontului deschis de războiul lui Putin cu lumea liberă. Nu avem nevoie și de tensiuni interne care să completeze peisajul dramelor cu care ne confruntăm. Vedem că românii sunt chemați la proteste în acest weekend. Ieșiți, dragi mei, manifestați ferm, dar fără violențe și nu vă lăsați păcăliți de un partid sau altul, care doar vrea să puncteze electoral. Dacă avem lideri care se vor premieri ori președinți de țară, îi așteptăm cu soluții concrete, cu plan de măsuri, ori cu propuneri legislative în Parlamentul țării. Patriotismul adevărat nu este cel pe care unii doar îl mimează în spațiul public, ci se face în tăcere, guvernând cu demnitate și în interesul poporului, ori taxând din banca opoziției derapajele celor de la butoane. Ori când liderii opoziției sunt cei care fac derapaje grosolane și se comportă ca în ringul de box, atunci este cazul ca societatea civilă să intervină. Iar pentru noi toți, nu doar pentru politicieni, patriotismul se face fiind serioși la locul de muncă, acasă, ori în societate.
Patriotism înseamnă să faci tot ce îți stă în putință, din puținul pe care îl ai, gândind la viitorul acestei țări. Și când vorbesc despre viitor, eu îi iau în calcul și pe seniorii care au muncit o viață întreagă, doar ca să fie bătaia de joc a politicienilor. Porunca a cincea este: “Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie bine și să trăiești ani mulți pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ți-l va da ție”. Ori bunicii acestei patrii nu sunt oare părinții noștri? Cum îi cinstim: cu umilințe, cu pensii de mizerie, cu lipsuri tot mai mari? Iubirea fata de părinți este și o poruncă a firii; de aceea o și găsim la toate popoarele, chiar și la toate viețuitoarele, oricât de sălbatice ar fi ele. Dar aici, în România, bătrânețea nu este una senină, ci o condamnare la sărăcie.
Alina Gorghiu a postat pe pagina sa de socializare realitatea din teren: „Mii de pensionari își consumă banii și nervii pentru a se lupta pur și simplu pentru drepturile lor legale. Ministerul Muncii trebuie să își facă treaba! Nu se mai pot ascunde decidenții de realitatea de la Argeș. S-a ajuns ca 75% din dosarele pe care le judecă Secția Civilă a Curții de Apel Pitești să fie cele ale oamenilor care dau în judecată Casa de Pensii Argeș. În 2021 ei au avut 1,1 milioane lei de recuperat cheltuieli de judecată!”, a scris aceasta. Iar situația nu este singulară, ci se repetă și în alte județe ale țării. Dragilor, dacă nu ne interesează de trecut, clar nu ne pasă nici de viitor! Fiecare guvern promite că va rezolva inechitățile de la pensii, dar ele cresc din ce în ce mai tare. Specialii se lăfăie în lux și bogăție, iar cei de rând se luptă cu sărăcia cumplită, iar unii nici nu mai au ce pune pe masă.
Și vedem că, în timp ce ministrul Agriculturii face paradă la televizor, fermierii sunt din ce în ce mai disperați și trag semnale de alarmă în fiecare zi. Aflăm că nici vită românească nu vom mai avea în curând, iar creșterea animalelor a devenit o afacere neprofitabilă. Nu-i nimic, vom ajunge să importăm de la alții, dacă noi nu suntem în stare. Dar să nu ne pierdem speranța. În noianul acesta al haosului pe care unii vor să profite electoral, ca în multe clipe negre ale istoriei noastre, se va ridica acel român care să conducă țara în folosul poporului. Și nu uitați, dragii mei: să îl avem permanent în inimă pe Dumnezeu și să ne rugăm, căci rugăciunea nu este strigăt în pustiu!
Un editorial semnat de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir.
Așteptăm mesajele și poveștile dumneavoastră la adresa de email legileputerii@realitatea.net.