Cu siguranță că ne vom spăla mai de pe mâini. Apoi, mulți dintre noi vom reanaliza ceea ce înseamnă relația cu cei din jur dar și cu statul. Acum ne pregătim de un asalt psihologic major.
Zilele care urmează vor fi din ce în ce mai apăsătoare pentru mentalul colectiv. Vin sărbătorile Pascale, mai întâi la catolici și apoi la majoritarii ortodocși. Pandemia ne-a dat peste cap previziunile pe care le-am făcut ca tot românul. Alea de genul, după Paște facem aia sau aia. Nu mai facem, că stăm în casă, cu ochii holbați la televizor sau aiurea, ușor iritați de veștile rostogolite de unii sau alții, cum că vine vârful îmbolnăvirilor, că vine diaspora cu miile din zonele roșii, că se termină banii și proviziile, că nu avem de unde să luăm Lumină. Sistemul nostru așezat după repere temporale, Paște, Crăciun, an nou sau de ziua de naștere s-a dat peste cap.
Reperele temporale s-au dus, pandemia ne-a lovit perfid și în interiorul ființei cerebrale. Aflu că din ce în ce mai mulți dintre noi nu manageriază bine frica insidioasă care crește constant. Frica aia pe care nu o percepem ca atare, deocamdată, dar a cărei tentacule ne învăluie încet. Cu un sistem de valori dat acum peste cap, cu informații ciudate și greu de digerat, cu necrologuri la televiziune, a ne păstra clari în minte pare a fi un război pierdut.
Și totuși, zorile se vor vărsa și ne vom întoarce la viața normală. Aia la care tânjim acum și pe care nu am știut să o apreciem. Acum când e ordin de izolare, nu-i așa că vrei să mergi oriunde? Să-i îmbrățișezi pe cei dragi, să te plimbi în parc, să mergi la un teatru sau la film, să te bucuri, să trăiești, să simți. Acum ești izolat, mai stăm ceva timp așa, unii dintre noi vor pierde bătălia. Dar zorile se vor vărsa, lumina va veni. Suntem pregătiți să o primim?