George Vulcănescu: Iarna vrajbei noastre - de la pensiile speciale la salariile IT-iștilor

Altfel, ne place să ne mândrim cu performațele specialiștilor români, cu gena nației prezentă la tinerii ce se afirmă în domeniile tehnologiei de vârf și care fac vizibilă România într-o perioadă în care imaginea la export a țării noastre are ca repere corupția, ”je vous prie” și pe Simona Halep.

Fără facilitățile oferite sectorului IT mai aveam despre ce și cine vorbi cu emfază? Veneau natural investitorii străini în România, se dezvoltau de la sine companiile românești preluate de giganții IT? Mai era România în poziția de a deveni un hub regional IT sau, nu ar fi luat-o la pas IT-iștii noștri în număr mai mare decât cei care au făcut-o deja? Au fost închise toate găurile prin care sunt sifonați banii contribuabililor, am rezolvat toate celelalte problemele legate de recuperarea datoriilor la Buget și ceea ce mai lipsește sunt 75 milioane lei (15 milioane euro), cât reprezintă cei 10% aplicați la veniturile IT-istilor? (Nota bene: pe execuția bugetară deficitul bugetar în anul 2019 a fost de aproape 49 miliarde lei, circa 10 miliarde euro).

Evident că nu. Dar pare să nu mai conteze faptul că IT-ul a ajuns să reprezinte 6% din PIB. Și asta cu aproape de 120.000 de angajați. Chiar și cu o creștere de cinci ori față de zece ani în urmă și tot sunt mai puțini angajați decât beneficiarii de pensii speciale din armată și poliție. București, Cluj, Iași, sunt orașe care depășesc dublul mediei europene după numărul de specialiști software, hardware, telecom servicii IT și tot ce, în terminologia generației millennials, gravitează în jurul cuvântului ”Cyber.”

Lumea anului 2020 parcurge drumul spre a patra revoluție industrială, bazată pe interferența dintre IT și toate celelalte domenii de activitate. Societatea se va schimba fundamental prin noi forme de organizare și administrare. Afacerile vor evolua spre alte modele de business, multe necunoscute în prezent.

Ne împăunăm cu dinamica sectorului IT, cu inteligența românilor, cu înclinația nativă și performanța în IT, dar societatea în ansamblu, mai ales digitalizarea sectorului public, este minimă. Și cea existentă e îmbâcsită de mentalitatea lui ”lasă că merge și așa”. Țara cu una din cele mai mari viteze al Internetului din lume, România, se situează pe penultimul loc în Uniunea Europeană, în ceea ce privește utilizarea acestuia.

Pe fondul dezbaterii ”IT-ul, cu s-au fără impozitul pe venit” devine evidentă ruptura dintre nou și vechi (în sensul de învechit, perimat). Nouă românilor ne place vorba ”cine nu are bătrâni să îi cumpere”. Nu știu pe cine cumpărăm cu pensiile speciale. Nu știu pe cine cumpărăm, cu bani publici, cu sinecuri și salarii fără nici o legătură cu criterii de performanță.

Dar diferențele aspiraționale dintre generațiile ce coexistă sunt evidente. Iar a întreține o vrajbă continuă între vechi și nou este cel cu mai neproductiv mod de a fluidiza parcursul spre viitor. Când upgradarea României la era digitală va fi avansat atunci, firesc, IT-ul nu are de ce să mai beneficieze de vreun stimulent fiscal. Cu atât mai mult cu cât digitalizarea atotcuprinzătoare va face ca IT-ul nici să nu mai reprezinte un sector distinct de activitate.  

Până atunci va mai trece multă apă de Dâmbovița. Saltul la societatea informațională aduce a lectură SF atâta timp cât, la nivelul relațional și de gândire, suntem la nivelul societății anilor 60, din romanul Iarna vrajbei noastre al lui John Steinbeck. Pensiile speciale (nu toate) sunt o măsură a degradării morale din România, iar comparația cu modul de salarizare din IT mi se pare mai mult decât demagogie și incorectitudine. Este invidie și prostie.