Ar fi un pas mic pentru administrație, dar un pas mare pentru contribuabili. Am fost, la sfârșitul anului trecut, la o administrație fiscală. Și trebuie să recunosc că am avut și eu, probabil ca mulți alți contribuabili și ca actualul ministru al muncii, un adevărat disconfort stând în fața ghișeului.
La început, m-am ambiționat să stau drept și să încerc să comunic cu funcționarul din fața mea. Aproape fără să îmi dau seama, m-am aplecat încet-încet în fața ghișeului, dintr-un motiv cât se poate de simplu: ori nu o auzeam eu pe funcționara de dincolo de ghișeu, ori nu mă auzea domnia-sa pe mine. Și, în felul acesta, m-am trezit în poziția „ghiocel” vorbind cu reprezentanta fiscului. Adică, în 15 minute, am ajuns exact acolo unde nu vroiam să ajung: să stau cocoșat în fața ghișeului.
Nu este vorba despre un disconfort fizic, deși, cu siguranță, sunt și contribuabili care pot avea o problemă medicală ce nu le permite să se simtă confortabili într-o o poziție prea aplecată.
Însă, este o problemă de principiu. Totdeauna mi s-a părut că ghișeul face ca cetățenii să se simtă aplecați în fața statului. Să se simtă mici, neajutorați și aflați la mâna funcționarilor de dincolo de ghișeu.
Nu de puține ori, contribuabilii au senzația că statul face regulile (legile) după cum dorește (de cele mai multe ori stufoase, complicate), iar cel obligat să le aplice le înțelege cu dificultate. În plus, funcționarii publici înalță un zid între ei și cetățeni, un zid numit ghișeu.
Îmi aduc aminte că, în urmă cu aproape două decenii, a investit în România o bancă austriacă, după ce a cumpărat una dintre băncile falimentare de stat, de atunci. Primul lucru pe care l-au făcut noii proprietari a fost să dărâme zidurile dintre funcționarii bancari și clienți. Adică, să desființeze ghișeele și să le transforme în mese deschise la care angajatul băncii stătea față în față cu clientul băncii.
Pentru acel moment, schimbarea a fost o mică revoluție în industria bancară românească și sunt convins că a adus băncii cu pricina o creștere a numărului de clienți. Între timp, modelul a devenit deja banal în lumea bancară și în mediul corporațiilor care lucrează cu publicul.
Nu și la stat. Instituțiile publice au rămas ancorate în secolul trecut și aproape oriunde te-ai duce, la fisc sau la casa de pensii, te vei lovi de zidul numit ghișeu.
Așadar, proiectul ministrului muncii trebuie realizat și ar trebui urmat și de alte instituții ale statului, precum ANAF, casele de sănătate etc. Noi, contribuabilii, abia așteptăm să stăm față în față cu funcționarii publici.
În materie de restructurare a ANAF, vorbim mult despre informatizare, despre modernizare, despre o colectare mai bună a banilor și despre programul de consultanță ratat cu Banca Mondială. O componentă a acestui program era chiar consultanța pentru o mai bună comunicare cu publicul. Nu știu dacă programul prevedea și desființarea ghișeelor. Dar, până la informatizare și până la legarea caselor de marcat fiscale la serverul fiscului, ar fi oportun să avem o decizie simplă: jos ghișeele!
