A fost zgomot mare. Explicațiile liberalilor, care, cu voci stinse, încercau să arate că nu este nicidecum vorba despre o privatizare a sănătății, ci doar despre posibilitatea ca pacienții să poată fi tratați și în sistemul privat, au fost trecute cu vederea.
Acuzațiile au fost aduse în lipsa ordonanței cu pricina. De fapt, cei care acuzau că suntem în fața privatizării sistemului de sănătate, nici măcar nu citiseră ordonanța din simplul motiv că actul normativ nu fusese publicat.
Nu m-am grăbit să mă pronunț pe un subiect atât de sensibil. Am vrut să citesc ce spune ordonanța. Ceea ce m-a făcut să nu mai aștept publicarea ordonanței privind finanțarea programelor naționale de sănătate și în spitalele private a fost punctul de vedere al Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale. Un bun prilej pentru a scoate în evidență câteva realități și o serie de anomalii ale sistemului.
În primul rând, este clar că ordonanța nu este nicidecum în favoarea sistemului privat de sănătate, așa după cum s-a susținut cu vehemență. Dimpotrivă! Reprezentanții spitalelor private sunt atât de supărați pe actul normativ încât au anunțat că este posibil să nu mai încheie anul acesta contracte cu Casa Națională de Sănătate (CNAS). Deci, ordonanța în discuție nu le dă, ci le ia bicicleta spitalelor private.
Problema vine de la faptul că ordonanța nu dă dreptul spitalelor private să perceapă coplată de la bolnavii cronici. În plus, aplicarea unei ordonanțe de anul trecut, care introducea coplata, a fost amânată pentru aprilie 2021. Așadar, ordonanța guvernului Orban nu oferă nicio soluție spitalelor private pentru a încasa coplata de la pacienți.
În al doilea rând, CNAS decontează serviciile medicale ale spitalelor private la tarifele din spitalele de stat. Fapt ce îi nemulțumește pe managerii din zona privată care consideră că tarifele de la stat sunt mult prea mici.
Este clar că ambele sisteme trăiesc în minciună. Și statul, unde din motive legate, probabil, de economii bugetare se impun tarife reduse. Și sectorul privat, care, din dorința de a fi profitabil, face presiuni pentru a obțime finanțări mai mari.
Din această dilemă este greu de ieșit. De ani de zile se încearcă găsirea unor standarde de costuri, dar ele sunt refuzate constant de medici. Astfel, este imposibil de spus care este tariful corect: cel redus de la stat sau cel „umflat” de la privat?
Principiul corect, care spune că finanțarea urmează pacientul, este imposibil de pus în practică. Pentru că unele sunt costurile la stat și altele în spitalele private. Până nu se va lămuri acest lucru, nu se va putea aplica această idee minunată și, întâmplător, liberală.
În această situație (a tarifelor diferite dintre stat și privat) sectorul privat ar trebui să își construiască un sistem de asigurare. Polițe care să acopere spitalizarea și tratamentele asiguraților. Dar, în România, o țară cu un nivel redus al veniturilor, asigurările de sănătate se adresează doar unei pături a populației extrem de redusă.
Să fim realiști, nici în spitalele de stat actul medical nu este atât de rău precum se spune, nici în cele private nu este atât de bine precum ar vrea unii să credem.
Suntem o țară a compromisurilor. Iar în materie de sistem de sănătate ele sunt și mai vizibile, și mai pregnante. Statul se face că finanțează, iar privații se mulează, pe principiul plastilinei, după sistem.
Cel mai bun exemplu este tot din viața reală. Nu sunt neapărat un client al farmaciilor, dar de multe ori văd un afiș pe care scrie „fondurile pentru rețete compensate s-au epuizat. Reveniți după data de 25 a lunii”. De fiecare dată când am citit acest anunț am fost oripilat. Pentru că nu am înțeles: medicamentele sunt compensate sau nu sunt? Sunt compensate 10 zile din lună și restul sunt cu preț întreg? Cine „prinde” medicamente compensate și cine nu se bucură de acest privilegiu?
Doar acest exemplu ne arată că, de fapt, sistemul medical nu a ieșit din comunism. Atunci, unii cetățeni își lăsau, noaptea, sticlele în fața magazinului de lactate. Se trezeau cu noaptea-n cap și „prindeau” laptele. Pentru cei care veneau mai târziu nu mai ajungea marfa.
La fel și acum cu medicamentele compensate, cu bolnavii din spitalele de stat sau private. Prinde cine poate câte o finanțare mai mare și un doctor mai bun. Restul, cum o vrea Dumnezeu!
De fapt, ordonanțele și discuțiile despre cu sau fără coplată, despre valoarea diferită a tarifelor de la stat cu cele de la privat, nu rezolvă problema. O mută doar dintr-un loc în altul.
