Mai întâi, rezervele minime obligatorii sunt un instrument de politică monetară folosit de băncile centrale. De fapt, banii din rezerve sunt ai băncilor comerciale, sau, mai exact, ai clienților bancari, dar ei sunt „parcați” la banca centrală, la o dobândă minimă. Deci, o cotă-parte din depozitele atrase de bănci de la populație și firme este păstrată la BNR. Acestea sunt rezervele minime obligatorii.
Timp de aproape trei ani, mai precis din 5 mai 2017, BNR a păstrat nemișcată rata rezervelor minime în valută. Atunci, în mai 2017, banca centrală redusese rata rezervelor minime obligatorii la pasivele în valută de la 10% la 8%.
Săptămâna trecută, BNR a mișcat pentru prima oară, după aproape trei ani, indicatorul rezervelor minime obligatorii în valută reducând rata de la 8% la 6%.
Altfel spus, banca centrală a decis să elibereze aproximativ 600 milioane de euro, banii mutându-se din conturile Băncii Naționale în cele ale băncilor comerciale.
Sunt câteva întrebări: de ce a făcut BNR această mișcare și care vor fi efectele în piață? Era momentul pentru o astfel de decizie care pune în piață 600 milioane euro?
Sunt, evident, argumente pro și contra. Pe de o parte, la conferința de presă prilejuită de ședința Consiliului de administrație al BNR, de săptămâna trecută, guvernatorul Mugur Isărescu a fost mai explicit ca niciodată.
Contextul a fost dat de relativ surpinzătoarea întărire a leului în raport de euro chiar în ziua în care guvernul Orban era demis prin moțiune de cenzură. Unii au suspectat o intervenție în piață a BNR cu scopul de a calma o eventuală încercare de speculare a momentului politic.
Doar că guvernatorul Băncii Naționale a fost de această dată neașteptat de transparent. A spus clar că BNR nu a intervenit în piață, ci a fost o vorba despre o lipsă de de lichidități. Știți, a explicat Mugur Isărescu, este vorba despre unele luni când între ziua de 25 a lunii anterioare, atunci toată economia își plătește taxele, impozitele și contribuțiile, și primele cinci-zece zile ale lunii următoare, atunci când banii încep din nou să se miște în economie și să se strângă în conturile băncilor, există o anumită lipsă de lichiditate.
În acest context, al unei lipse temporare de lichiditate, cineva (nu BNR) a încercat să speculeze momentul și a intrat în piață pentru a vinde euro sperând într-o apreciere a monedei europene. Doar că în loc să crească euro, a scăzut. Uneori, poți să miști piața cu 100-200 milioane, spune Isărescu, fără să adauge moneda, pentru a fi suficient de vag.
Totuși, această poveste despre piața valutară nu explică decât parțial decizia de a mai pune pe piață încă 600 milioane euro, adică de a scădea rezervele minime obligatorii în valută.
Nici comportamentul băncilor comerciale în piață nu arată că ar dori să atragă valută de la clienți. Dobânzile la depozitele în valută sunt zero, iar unele bănci nu mai înființează depozite în valută. Ceea ce este un semnal clar că nu au nevoie de valuta clienților. Așa cum nu au nevoie, evident, nici de valuta pe care o mută BNR din conturile sale în cele ale băncilor comerciale.
Băncile nu au nevoie de economii în valută, pentru că nivelul creditelor ân euro s-a redus substanțial. Doar companiile care exportă și persoanele fizice care iau salariu în valută mai iau un împrumut în euro. Câți pot fi în România?
Și totuși, BNR a decis să dea băncilor comerciale încă 600 milioane de euro. De ce? Poate pentru că membrii Consiliului de administrație al BNR știu că băncile vor avea nevoie de bani. De altfel, chiar guvernatorul Mugur Isărescu vorbește mult, pe bună dreptate, despre deficitele mari care trebuie finanțate.
Când băncile primesc „cadou” valută pot face cu banii două lucruri. Fie, să îi trimită spre banca-mamă. Fie, să crediteze statul român, pentru că este greu de crezut că economia se poate finanța cu atât de mulți bani. Deci, BNR le face băncilor comerciale un cadou de care nu au nevoie.
