Instrumentele tehnice au schimbat procesele de transmitere, producere și retransmitere a cunoașterii în așa fel încât astăzi, la ora la care vorbim, toata lumea poate produce, abătându-se de la ceea ce numeau predecesorii noștri a fi cunoaștere autentică.
Disiparea informației în vremurile trecute era facută mai degrabă vertical, cei care aveau acces erau parte a unui segment îngust, privilegiat, iar calitatea devenea concentrată. Din păcate, metodele actuale fac ca aceasta să se transmită într-o formă diluată, mai putin calitatativă și mai mult cantitativă.
Oricine poate spune orice, oricând, oricum. Explozia media face ca superficialitatea și manipularea să se petreacă cu o viteză de neimaginat. De ce acum informațiile se diseminează atât de rapid? Este posibil ca instrumentele tehnologice noi să producă schimbări radicale în societate? Schimbări cu o formă progresivă la bază?
Cunoașterea pe care o abordam astăzi, în contextul războiului de la graniță, face referire la marile puteri care, pentru a rămâne în continuare mari, au o sarcină simplu de înțeles, dar greu de executat: să echilibreze baza lor economică și bogăția cu puterea militară și angajamentele strategice.
Aceste state s-au confruntat așadar cu o triplă tensiune constantă între investiții, apărare și consum. Nerespectarea acestui echilibru riscă extinderea excesivă a unei economii mari cu efecte de masă și vulnerabilități asupra altora.
Astăzi, sistemul internațional este supus unor schimbari constante, nu doar celor generate de acțiunile cotidiene ale oamenilor de stat și de fluxul evenimentelor politice și militare, dar și celor generate de transformările profunde la nivelul fundamentelor puterii mondiale care, în timp, își fac loc spre suprafață.
În ceea ce privește sistemul internațional, bogația și puterea sau forța economică și cea militară sunt relative întotdeauna. Societățile se supun tendinței de schimbare iar balanțele mondiale nu sunt statice, ci în continuă modificarere.
Dată fiind natura anarhică și competitivă a rivalităților dintre națiuni, istoria relațiilor dintre state, în ultimele cinci secole, a fost de prea multe ori o istorie a razboiului sau cel puțin a pregătirilor de război – consumându-se resurse importante pe care societățiile le pot direcționa către alte sectoare. Indiferent de etapa de dezvoltare economică și științifică la care s-a ajuns, în fiecare secol au avut loc dezbateri despre măsura în care se cuvine ca bogăția națională să fie utilizată în scopuri militare.
Astăzi, trebuie să punem pe masa dezbaterii ideea că productivitatea, creșterea economică, deciziile politice vor afecta perspectivele relative ale marilor puteri în cazul conflictelor internaționale. Ce efecte are războiul asupra cunoașterii? Deciziile legale luate la nivel înalt ne apără cu adevărat? Pare că liderii de la Moscova, dar și din alte capitale care se pregătesc de război, se ghidează după afirmația celui mai mare criminal al istoriei - Adolf Hitler, cel care spunea că un tun încărcat are adesea mai multă putere decât un enunț legal.
Într-un sistem internațional caracterizat prin cinci sau sase puteri majore și o multitudine de state mai mici, ordinea va trebui să se reașeze - în mare măsură, la fel cum s-a întâmplat în secolele trecute, dintr-o reconciliere și o echilibrare a intereselor naționale aflate în competiție.
Conflictul din Ucraina pare să fie cel puțin o concluzie a Războiului Rece, dacă nu un nou început al acestuia. Putin este măcinat de un mare resentiment față de modul în care s-a încheiat dominația URSS. Simte că Rusia de azi își pierde puterea și influența. Iar naționaliștii ruși sunt deranjați de acest triumfalism occidental. Care este în momentul de față axa puterilor și cum poate fi ea modificată? Mai există în axa puterilor Germania? Sau este acest rol preluat de către Emanuel Macron, care a contopit ideea unei Europe suverane, unificată și democratică în discursul său foarte apreciat de la Sorbona, din septembrie 2017. O Uniune Europeană care se consideră a fi o comunitate de solidaritate, bazată pe valori comune fundamentale și pe o înțelegere comună a modului în care trăim împreună.
Tema principală a lui Macron în acea zi a fost nevoia de a întări suveranitatea europeană. În viitor, a sugerat el, UE ar trebui să fie capabilă să-și determine propriile interese și valori și să ia măsuri într-un context bazat pe reguli. Rusia este sortită să aibă un interes de securitate special în ceea ce ea denumeste „străinatate apropiată" – republicile fostei Uniuni Sovietice – spre deosebire de ținuturile de dincolo de limitele vechiului imperiu. Însă pacea mondială cere ca acest interes să fie satisfăcut fără presiuni militare sau intervenție armată unilaterală, așa cum spunea Henry Kissinger.
Acum, chestiunea cheie este dacă relațiile Rusiei cu noile republici trebuie tratate ca o problema internațională care se supune regulilor acceptate ale politicii externe, sau ca un rezultat al deciziei unilaterale a Rusiei, pe care SUA va căuta să o influențeze.
În ceea ce priveste Uniunea Europeană, succesul efortului statelor membre de a se consolida le va determina influența viitoare. Unită, Europa va continua ca o Mare Putere; împarțită în state naționale, ea va aluneca într-o poziție secundară.
România se află într-o poziție crucială în acest context geopolitic pe care îl traversăm. Țara noastră este în prima linie, vârf de lance al aliaților, așa cum a declarat și președintele Iohannis. Vizitele lui Jens Stoltenberg și Anthony Blinken oferă ocazia reconfirmării statutului României. NATO și-a triplat numărul forțelor existente în țara noastră și este de așteptat să mai sosească noi contingente. Prezența diviziei 101 americane reconfirmă importanța țării noastre în această regiune greu încercată.
Vedem că Rusia încearcă să evite efectele sancțiuniilor și a intensificat exporturile de petrol către Asia cu 50% din total. Ţările UE, care au fost consumatori primari de ţiţei rusesc de zeci de ani, vor înceta să-l cumpere din 5 decembrie, din cauza embargoului impus de blocul comunitar. Pe principiul "dezbină și cucerește", Kremlinul se folosește de o strategie complexă, care combină: dezinformarea, înșelăciunea, destabilizarea, perturbarea și distrugerea implicită ca mijloace de constrângere.
În România, Rusia continuă să folosească toate cele cinci elemente pentru a împărți societatea prin știri fabricate, pentru a destabiliza politicile guvernului, pentru a se insinua în infrastructura strategică pentru a alimenta naționalismul, mișcările anti-occidentale și propaganda anti-ucraineană. Este imperios necesar ca majoritatea copleșitoare a liderilor ruși – indiferent de convingerile lor politice – refuză să accepte prabușirea imperiului sovietic sau legitimitatea statelor succesoare, în special a Ucrainei, leagănul ortodoxiei ruse.
