Primul tren a ajuns în țară în decembrie și se afla în testare pe șine, dar s-a întors la producător după numai câteva ore, scrie bugetul.ro. Dezvăluirile au fpst făcute de un secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
Alte două astfel de trenuri ar urma sa intre în circuit, însă nu se cunoaște o dată exactă. În cel mai bun caz, abia în toamnă.
Cert este că testarea trenurilor va mai dura o vreme, în condițiile în care acest model de tren nu a mai circulat în România. Vorbim despre 37 de garnituri care vor lega Capitala de principalele centre urbane și care vor ajunge în România în varianta completă abia în 2027.