Leul începe săptămâna cu stângul. Euro se apropie de un nou maxim istoric CURS BNR. Leul s-a depreciat semnificativ, luni 26 februarie, la cursul oficial al BNR în raport cu moneda europeană.
Gigantul auto Mercedes-Benz, înghițit de chinezi Producătorul chinez de automobile Geely a devenit cel mai mare acţionar al Daimler, deţinătoarea Mercedes Benz.
Gerul extrem ridică consumul de curent electric la cota de alertă Consumul de electricitate al țării este foarte aproape, luni, de recordul absolut, pe fondul gerului extrem din România.
Dobânzile plafonate la credite, în linie dreaptă la Senat Parlamentul face un pas înainte în tentativa de a limita dobânzile la creditele ipotecare. "Intrăm în sfârșit în Europa și în privința pieței creditelor", a precizat inițiatorul legii.
Primul drum făcut de chinezi în România Primul drum făcut de chinezi în România: este vorba de lărgirea Centurii București
Surpriză pentru bucureșteni. Primăria propune creșteri de taxe și impozite locale Mai multe taxe şi impozite locale în municipiul Bucureşti ar urma să crească începând cu anul 2019, conform unui proiect supus dezbaterii publice pe site-ul Primăriei Generale a Capitalei.
Cel mai bogat ministru din Guvernul Dăncilă. Este milionar în euro Cel mai bogat ministru din Guvernul Dăncilă deține aproape 10% dintr-o afacere de peste 120 milioane euro.
Decizia Curţii Europene de Justiţie: femeile însărcinate pot fi incluse în concedieri colective Decizie neaşteptată a Curţii Europene de Justiţie. Instanţa a decis că femeile însărcinate pot fi incluse în concedieri colective. CEJ a explicat că decizia se aplică doar dacă nu există o legătură între concediere şi sarcina în sine.
Transgaz a securizat un împrumut important de la BERD pentru gazoductul BRUA Reprezentanţii BERD şi ai Transgaz au semnat un contract de finanţare vineri după-amiază în valoare de 278 de milioane de lei, aproximativ 60 de milioane de euro. Banii sunt destinaţi finanţării secţiunii româneşti a gazoductului BRUA, unul dintre cele trei mari proiecte energetice în care este implicat operatorul român de gaze naturale.
România conduce, alături de Bulgaria şi Lituania, topul celor mai mici salarii brute din Europa În ianuarie 2018, România, cu 408 euro, conducea, depăşită doar de Bulgaria (261 euro) şi Lituania (400 euro), topul celor mai mici salarii brute din Europa, conform Eurostat, la polul opus aflându-se Olanda (1.578 euro), Irlanda (1.614 euro) şi Luxemburg (1.999 euro).
Programul Prima Casa 2018 a fost lansat. Care sunt băncile care participă Prima Casa 2018. Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a anunţat lansarea Programului Prima Casa 2018, ca urmare a primirii fondurilor din partea Ministerului Finanţelor Publice. Programul va fi derulat prin intermediul a 15 bănci finanţatoare.
Prima medalie de Aur pentru un Spumant romanesc la Berliner Wein Trophy (P) Un vin spumant din România a obținut o importantă medalie la concursul Berliner Wein Trophy.
Prima Casă 2018. Garanţii de 2 miliarde lei acoperite de stat în 2018 Prima Casă 2018. Programul Prima Casă 2018 a fost lansat oficial, după ce Ministerul Finanţelor a dat acordul pentru distribuirea plafonului de 2 miliarde de lei, potrivit unui anunţ al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.
Snapchat a pierdut 1,3 miliarde de dolari la bursă. Cauza - un singur tweet scris de Kylie Jenner Acțiunile Snap Inc. au scăzut cu peste 6% după ce starul de reality show Kylie Jenner și-a exprimat dezaprobarea față de modificările în designul aplicației Snapchat, pe care a calificat-o drept "tristă", provocând companiei pierderi de aproximativ 1,3 miliarde de dolari din valoarea de piață.
"Dincolo era mai ieftin". Inflaţie galopantă în România, în timp ce preţurile scad în Vestul Europei România se află pe podiumul scumpirilor în UE, în timp ce statele din Vestul Europei îşi menţin inflaţia sub control.
Dobânzile la creditele ipotecare în lei sar în aer Indicele Robor la 6 luni, folosit în special în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei, a crescut cu 0,2% față de joi și a ajuns la 2,42%, potrivit BNR. Nivelul de vineri este cel mai mare din octombrie 2014, când a fost 2,45%.
Alt tip Noile tarife la RCA au fost publicate. Vezi cât plăteşti de-acum înainte Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat tarifele de referinţă pentru poliţele auto obligatorii (RCA). Poliţele se scumpesc cu până la 11%. Asigurările medii pentru persoane fizice este de 756 lei, comparativ cu 692 lei până acum.
România urcă în topul celor mai mici salarii România a urcat un loc în topul salariilor minimime din UE. În luna ianuarie 2018, Bulgaria avea cel mai mic salariu minim pe economie din Uniunea Europeană, 261 de euro pe lună, urmată de Lituania, 400 de euro, şi România, 408 euro, arată datele publicate vineri de Eurostat. Anul trecut România ocupa locul doi în clasament, Bulgaria fiind țara cu cel mai mic salariu minim din UE.
A făcut 13 milioane de euro în urma unui pariu făcut cu un prieten. Povestea norocosului Franţa a dat naştere multor creatori de modă, însă cineva trebuia să se ocupe şi de lenjeria purtată de francezi pe sub hainele create de celebrii designeri. Guillaume Gibault este cel care a mizat pe lenjeria intimă şi s-a ales cu o afacere de milioane de euro, scrie Financial Times, citează businessmagazin.ro.
Economistul-șef din BNR atacă direcția în care merge economia României Economistul-șef al BNR atrage atenția cu privire la riscurile la care s-a expus România în ultimii ani prin creșterea deficitului de cont curent și prin economia bazată pe consum. România va fi lovită direct atunci când panica unei noi crize financiare se va instala, spune oficialul BNR.
Bugetul Primăriei Capitalei a fost aprobat. Unde se duc banii bucureștenilor Consiliul General al Muniipiului București a aprobat joi bugetul Primăriei Capitalei pe anul 2018. Proiectul de buget, dezbătut și votat în ședința de Consiliu de joi, propune alocarea a peste trei milioane de euro pentru lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului şi a peste 13 milioane de euro la diverse monumente şi statui, altele decât cele începute anul trecut. Peste 11 milioane de lei costă monumentul "Unirea Românilor de la 1918"!
Atenție! Pierderi de 95,3 milioane de lei la Metrorex Metrorex SA estimează pentru anul în curs pierderi de 95,364 milioane de lei şi investiţii de 805,813 milioane de lei, potrivit anexei la proiectul de Hotărâre de Guvern privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe 2018 al companiei de transport cu metroul, publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor.
Video Patronii din România se plâng de concurenţă neloială. Salariile bugetarilor, prea mari Mediul de afaceri din România ar avea nevoie de cel puţin 200.000 de oameni, dar munca la stat este mai atractivă pentru români, este de părere preşedintele Federaţiei Patronatului din Turismul Românesc, Mohammad Murad.
Guvernul a reparat alte "defecțiuni" din revoluția fiscală. "Măsuri tranzitorii" pentru mămici Guvernul Dăncilă a adoptat joi o nouă Ordonanță de urgență prin care a reparat scăderile de venituri în cazul mămicilor și în cazul concediilor medicale.
Curtea de Conturi a găsit prejudicii și abateri financiare de 2,1 miliarde lei în Capitală Curtea de Conturi a găsit prejudicii și abateri financiare de peste 2,1 miliarde lei în controalele efectuate la instituțiile publice din Capitală. Datele se referă la anul 2016.
Apare o nouă bancă de stat. Cine va conduce mamutul BDR de 1 miliard de lei Senatul a adoptat, în şedinţa plenului de miercuri, în calitate de primă Cameră sesizată, propunerea legislativă iniţiată de parlamentari PSD şi ALDE privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Băncii de Dezvoltare a României.
Efectul de bumerang al legii "Dragnea" de eliminare a 102 taxe Legea "Dragnea" de eliminare a 102 taxe, trecută în viteză prin Parlament la sfârșitul anului 2016, prin care s-a renunțat, între altele, la timbrul de mediu (sau taxa auto) a dus la creșterea parcului auto al țării cu 630.000 de noi autoturisme, majoritatea rable aduse din Occident.
Medicii de familie, sacrificați de guvern Medicii de familie, prima linie în relația cu pacienții și singura categorie profesională medicală care a ieșit în stradă pentru a cere soluții la criza în care se află, nu sunt cuprinși în Legea Salarizării și, deci, nu primesc niciun leu în plus. În schimb, medicii de familie sunt afectați de efectele "revoluției fiscale".
Austeritatea din 2018, îmblânzită pentru bugetarii de lux. Proiectul, aprobat de Senat Senatorii au aprobat miercuri Ordonanţa de urgenţă care limitează cheltuielile publice anul acesta, dar au adus mai multe amendamente care exceptează de la restricțiile legii anumite categorii de bugetari. Proiectul ajunge în Camera Deputaților, for decizional.
Cum se calculează pensiile în România! Ce pensie vei avea la bătrâneţe în funcţie de salariul lunar Sistemul de pensii actual nu dă şanse mari românilor la un trai decent la bătrâneţe. Factorii sunt mai mulţi şi se referă atât la nivelul salarizării cât şi la nivelul cotizării. Cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea punctajului mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare cu valoarea unui punct de pensie.