Liderii statelor UE au însărcinat vineri Comisia Europeană să prezintă în termen de două săptămâni propuneri ''clare şi concrete'', nu iniţiative ''vagi'', asupra intervenţiilor pe piaţa gazelor naturale şi plafonării într-o formă sau alta a preţului acestora pentru diminuarea costurilor energetice, relatează agenţiile EFE şi Reuters.
Reuniţi vineri la un summit la Praga, liderii europeni nu au reuşit să-şi apropie poziţiile asupra modalităţilor de plafonare a preţului gazelor. Majoritatea sunt de acord asupra acestei plafonări, dar dezacordurile persistă asupra detaliilor implementării unei asemenea măsuri.
Opţiunile examinate cuprind o plafonare generală, "un interval de preţuri" cu furnizorii de încredere de gaze naturale, un plafon de preţ pentru gazul folosit la producţia de energie electrică sau un plafon numai pentru gazul rusesc.
Statele şi instituţiile UE discută de mai multe săptămâni pe marginea acestei chestiuni, deocamdată fără rezultat, deşi Cei 27 sunt de acord că este nevoie de măsuri comune pentru a face faţă crizei energetice în timp ce preţurile în creştere ameninţă blocul comunitar cu recesiunea.
''Lucrurile se mişcă'', a afirmat după summit premierul italian Mario Draghi, anunţând în faţa presei decizia liderilor europeni de a cere Comisiei Europene ca până la următorul summit al UE din 20-21 octombrie să vină cu propuneri ''clare şi concrete'', nu cu ''vorbe'' sau cu iniţiative ''vagi''.
La rândul său, preşedintele francez Emmanuel Macron a avertizat că iarna 2023-2024 va fi în privinţa aprovizionării cu gaze chiar mai dificilă decât iarna care vine.
Pentru a înlocui gazul rusesc - la care UE şi-a stabilit ca obiectiv să renunţe după agresiunea Rusiei contra Ucrainei - UE va intensifica negocierile cu alţi furnizori de gaze, a adăugat liderul de la Elysee.
Acesta a mai anunţat, potrivit AFP, că liderii UE au convenit la summitul de la Praga crearea unor ''mecanisme de solidaritate financiară europeană'' pentru a face faţă împreună creşterii preţurilor la energie în urma războiului din Ucraina.
Comisia Europeană ''va lucra şi va lua decizii foarte concrete în zilele şi săptămânile următoare'', a confirmat Macron.