„Trebuie să înţelegem un lucru: noi avem o reformă de făcut în PNRR. Aceasta este singura referire pe care o fac astăzi la regimul fiscal. La fiecare criză această ţară s-a dat la o parte şi a spus 'amânăm să facem ceva pentru că e criză'. De 30 de ani e în crize de genul acesta sau de motive pentru a amâna. Reformele pe PNRR nu se amână. Ca această ajutare, echilibrare, că o să vedeţi, să intre trebuie totuşi un timp de tranziţie, astfel încât şi mediul de afaceri şi cetăţenii să înţeleagă sau să vadă cum vor funcţiona noile mecanisme. Deci, trebuie să luăm aceste decizii acum, pentru ca ele să poată fi valabile de la 1 ianuarie”, a susţinut Câciu.
El a menţionat că ordonanţa care va face referire la noile măsuri fiscale urmează să fie pusă în transparenţă şi speră că se va aproba săptămâna viitoare.
Câciu a subliniat că nu vor exista 6 luni până la intrarea in vigoare a noilor măsuri, ci cel puţin 5 luni şi trei săptămâni.
„Se poate face (să existe mai puţin de 6 luni până la intrarea în vigoare - n.r). Dacă vreţi, pentru cei care sunt mai tineri, cota unică a intrat în vigoare de pe o zi pe alta. Dar noi nu o să ajungem în acea situaţie. O să avem cel puţin cinci luni şi trei săptămâni. Dar pentru cei care susţin cota unică să nu uite că a intrat în vigoare, a fost anunţată pe 30 decembrie şi a intrat în vigoare de la 1 ianuarie. Cam aşa a fost. Dar nu vom fi în situaţia aceea. Va fi timp destul pentru toată lumea să ia act de schimbări, să facă tranziţia, pentru că vor fi tranziţii. Dar despre asta discutăm mai mult chiar săptămâna viitoare. Probabil înainte de şedinţa de Guvern o să am şi o întâlnire cu dumneavoastră, informală, pentru a explica o serie de lucruri. Vor mai fi dezbateri şi cu mediul de afaceri. A fost dialog cu mediul de afaceri deja şi în timpul acesta lucrurile se vor clarifica. Deci, să nu ne facem foarte multe griji din perspectiva termenelor. Aici cred că toată lumea e de acord că la câte derogări au fost la Codul fiscal noi chiar nu mai vrem să fim în acea situaţie în care se fac lucrurile de pe o săptămână pe alta. Dar încercăm. Să schimbi cutumele e destul de dificil în administraţie”, a adăugat ministrul.
În altă ordine de idei, şeful de la Finanţe a anunţat că rectificarea bugetară se va face peste "fix o lună" şi va fi "pozitivă".