Fără a intra în detalii, "Picnic la marginea drumului" descrie o societate distopică, marcată de vizitele unor entități misterioase, care au lăsat în urma "zone" contaminate, dar și obiecte cu proprietăți speciale, atât de avansate încât păreau supranaturale. Aceste obiecte devin o marfă extrem de scumpă și căutată, ceea ce duce la apariția "călăuzelor" prin zonă, de unde și titlul adaptării cinematografice realizate de Andrei Tarkosvky, "Călăuza".
Titlul nuvelei ascunde una dintre cele mai tulburătoare viziuni despre ce relație ar putea exista între rasa umană și posibili vizitatori extratereștrii.
Imaginați-vă vizita acestora ca pe un picnic la marginea unui drum de țară, într-o poieniță, așa cum petreceau oamenii din blocul comunist marile sărbători populare, de la 1 Mai la zilele naționale.
„Mașinile merg pe un drum de țară și ajung în poieniță, un grup de tineri coboară cu sticle, coșuri cu mâncare, radiouri și aparate foto. Aprind focul, întind corturile, ascultă muzică. Dimineața, a doua zi, pleacă. Animalele, pasările, insectele, care toată noaptea au privit cu groază la tot ce s-a petrecut, ies din ascunzătorile lor. Și ce văd? (...) Bineînțeles, mizerie ca de obicei - cotoare de mere, ambalaje de bomboane, rămășițele focului de tabăra, cutii, sticle, batista cuiva, briceagul cuiva, ziare rupte, monede, flori veștejite din alte poienițe...”.
Animalele din poieniță nu vor "înțelege" mai nimic din utilitatea obiectelor abandonate, cu excepția uneia primare, cum ar fi să consume resturile sau să le rostogolească.
În analogia propusă de frații Strugațki animalele sunt oamenii, iar vizitatorii de la marginea drumului sunt extratereștrii.
În spațiul sovietic, simbolistica vizuală a "zonei", așa cum a fost imaginată de Tarkosky, și-a găsit o similitudine tragică în realitate, după dezastrul nuclear de la Cernobîl și transformarea orașului Pripeat într-o "zonă".
