Dacia 2000 a intrat în istorie cu cea mai mare capacitate cilindrică. Aşa cum îi spune şi numele, maşina avea un motor de 2000 cmc, ce producea 109 CP şi atingea o viteză de 180 km/h, descrie modelul 4tuning.ro. Acest model s-a comercializat în numai două culori: negru şi bleumarin. Numai elitele Partidului Comunist Român şi Nicolae Ceauşescu aveau voie să deţină un Model de Dacia 2000.
La o expoziţie de maşini, noul proprietar al maşinii lui Ceauşescu a fost abordat de unul din foştii şoferi ai dictatorului. Omul a oferit detalii şocante despre Dacia 2000.
"Am fost şocat când m-a găsit, a auzit de expoziţie, ştia că voi fi acolo şi a venit special să vadă maşina. Mi-a spus că găurile din bord erau făcute pentru armele securităţii şi că pilotul automat nu a funcţionat niciodată...nici acum nu funcţionează”, a povestit actualul proprietar al maşinii întâlnirea cu şoferul lui Ceauşescu.
Cum arăta Dacia 2000, în Galeria Foto.