Ortodoxe
Sf. Mare Mc. Chiriachi; Sf. Cuv. Toma din Maleon; Sf. Mc. Evanghel
Greco-catolice
Sf. cuv. Toma; Sf. cuv. Acachie; Sf. m. Chiriachi
Romano-catolice
Fer. Benedict al XI-lea, pp.
Sfânta Mare Muceniţă Chiriachi este pomenită în calendarul creştin ortodox la 7 iulie.
Sfânta Chiriachi a venit pe lume ca un dar al lui Dumnezeu, la rugăciunea părinţilor săi, care nu aveau copii. S-a născut într-o zi de duminică (Kyriakí - duminică, în limba greacă).
În timpul împăratului Diocleţian (284-305), părinţii Sfintei Chiriachi, Dorotei şi Evsevia, au fost duşi în părţile Meletiei (Armenia Mică), pentru a fi judecaţi pentru credinţa în Hristos.
Chiriachi a fost dusă în Nicomidia spre a fi cercetată de Maximian. Acolo tânăra a răbdat toate chinurile, mărturisindu-L pe Mântuitorul Iisus Hristos.
A fost trimisă de acolo în Bitinia tot spre a fi judecată, unde a îndurat multe alte suferinţe. Fiind condamnată la moarte prin tăierea capului, a trecut la Domnul pe care L-a iubit atât de mult, pe când cei care voiau s-o ucidă se apropiau de ea.