Ortodoxe
Sf. Ap. Sila, Silvan, Crescent, Epenet şi Andronic; Sf. Mc. Iulita; Sf. Sfinţit Mc. Valentin, episcopul Umbriei
Greco-catolice
Sf. ap. Sila, Silvan, Crescent, Epenet şi Andronic, din cei 70
Romano-catolice
Sf. Petru Crisologul, ep. înv.
Sfinţii Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenet şi Andronic sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 30 iulie.
În urma Sinodului Apostolic din anul 50, de la Ierusalim, Sfântul Sila a fost trimis din Ierusalim în Antiohia, pentru a duce creştinilor din această regiune hotărârile primei adunări a comunităţii creştine. L-a însoţit pe Sfântul Apostol Pavel în cea de-a doua călătorie a sa, în care au străbătut Frigia, Galatia, apoi Macedonia. De aici au plecat în Corint, unde Sfântul Sila a fost hirotonit episcop al Corintului.
Sfântul Apostol Silvan a fost alături de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, şi a fost făcut episcop al Tesalonicului.
Sfântul Apostol Crescent, despre care aminteşte Sfântul Apostol Pavel în epistola a II-a către Timotei, a fost episcop în Galatia, apoi L-a propovăduit pe Hristos în Galia. În Viena, l-a pus episcop pe Zaharia, ucenicul său, iar el s-a întors în Galatia. A avut sfârşit mucenicesc în timpul împăratului Traian (98-117).
Sfântul Apostol Epenet a fost episcop în Cartagina.
Sfântul Apostol Andronic mai este amintit în Sinaxar şi în ziua 17 mai, împreună cu Iunia, ajutătoarea lui. A fost episcop în Panonia.