Ortodoxe
Sf. Sfinţiţi Mc. Achepsima episcopul, Iosif preotul şi Aitala diaconul; Aşezarea moaştelor Sf. Mare Mc. Gheorghe în Lida
Greco-catolice
Sf. m. Achepsima; Sf. m. Aitala şi Iosif
Romano-catolice
Ss. Martin de Porres, călug.; Silvia, mamă
Sfinţii Sfinţiţi Mucenici Achepsima episcopul, Iosif preotul şi Aitala diaconul sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 3 noiembrie.
Aceşti trei clerici au suferit mari chinuri şi moarte în timpul persecuţiei împotriva creştinilor ordonată de regele persan Şapor (310-379).
Din pricina numărului mare de convertiţi la creştinism, regele a decis să înceteze execuţiile în rândul credincioşilor de rând şi să fie urmăriţi doar clericii şi ierarhii.
Sfântul Achepsima era episcop al cetăţii Naesson, în vârstă de optzeci de ani, când a fost adus în faţa autorităţilor persane. Păstrându-şi cu dârzenie mărturisirea, a fost supus la chinuri şi apoi întemniţat. La fel au pătimit şi Iosif preotul şi Aitala diaconul, "amândoi bărbaţi drepţi şi sfinţi, a căror râvnă după Dumnezeu era ca râvna lui Ilie proorocul; iar vederea lor cinstită şi cuvântul lor ca o sabie ascuţită de amândouă părţile, tăind necredinţa". (Vieţile Sfinţilor)
Slăbiţi peste măsură de foame, torturaţi neîncetat, sfinţii au răbdat până la sfârşit, fiind număraţi în ceata martirilor pentru Hristos, căci Achepsima a fost ucis în bătaie, iar Iosif şi Aitala omorâţi cu pietre.
Astăzi se pomeneşte şi aşezarea moaştelor Sfântului Mare Mucenic Gheorghe în Lida (Israel).
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, sărbătorit în 23 aprilie, a trăit mai întâi în Capadocia şi apoi în Palestina, în timpul împăratului Diocleţian (284-305), persecutor al creştinilor.
S-a înrolat în armata romană şi s-a făcut în scurtă vreme renumit pentru forţa, priceperea şi vitejia lui în luptă, încât i-au fost acordate grade din ce în ce mai importante în armata imperială.
Aflat în preajma împăratului şi văzând cruzimea de care erau în stare persecutorii, Sfântul Gheorghe a mers de bunăvoie în faţa lui Diocleţian, mărturisindu-şi credinţa în Hristos. A fost supus la torturi, fiind trecut prin toate vămile muceniciei, cum se spune în relatarea martiriului Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. În toate aceste torturi a dovedit un curaj şi o bărbăţie nemăsurată, păstrându-şi neclintită mărturisirea. În ziua de 23 aprilie 303, Sfântul Gheorghe a fost omorât prin tăierea capului.
La câţiva ani după martiriul Sfântului Gheorghe, a venit la conducerea imperiului Sfântul Împărat Constantin cel Mare (306-337), iar cei care îl iubeau pe Sfântul Mucenic Gheorghe i-au zidit o biserică mare în Lida (Lod), un oraş antic, datând din perioada greco-romană. Cetatea Lida este menţionată şi în Sfânta Scriptură, atât în Vechiul Testament, cât şi în cel Nou.
În această biserică a fost adus trupul Sfântului Mucenic Gheorghe, în ziua de 3 noiembrie.
Biserica din Lida este şi astăzi unul dintre cele mai mari sfinte locaşuri închinate Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.