Ortodoxe
Sf. Cuv. Isaachie, Dalmat şi Faust; Sf. Mironosiţă Salomeea; Sf. Cuv. Teodora din Tesalonic
Greco-catolice
Sf. Isachie; Sf. Dalmat; Sf. Faust
Romano-catolice
Sf. Martin, pustnic
Sfinţii Cuvioşi Isaachie, Dalmat şi Faust sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 3 august.
Sfântul Isaachie este sărbătorit de Biserică şi în ziua de 30 mai.
A trăit în timpul împăratului Valens (368-378), într-o perioadă în care erezia ariană (erezie ce nega dumnezeirea Fiului) era foarte răspândită.
Adept al arianismului, Valens a declanşat persecuţii împotriva creştinilor ortodocşi.
Sfântul Isaachie era monah şi trăia departe de lume, dar, în contextul prigoanei declanşate de Valens, a mers înaintea acestuia să-l roage să le redea ortodocşilor libertatea de a-şi exprima credinţa.
Când Valens pregătea campania militară împotriva goţilor de la Dunăre, Sfântul Isaache a ieşit în faţa sa de mai multe ori, îndemnându-l să redeschidă bisericile ortodoxe şi ameninţându-l că va pieri în război de nu se va îndrepta.
Împăratul l-a dat în seama unor demnitari ai săi, Victor şi Saturnin, care să-l ţină captiv până se va întoarce din război. Dar Sfântul Isaachie i-a profeţit că o să fie înfrânt, va fugi şi va fi prins, iar sfârşitul său o să fie prin foc.
Profeţia s-a împlinit întocmai, Valens a suferit o mare înfrângere şi a încercat să scape prin fugă, s-a ascuns într-o şură de paie căreia urmăritorii i-au dat foc.
Sfântul Cuvios Isaachie a fost eliberat în urma morţii împăratului arian Valens şi a întemeiat două aşezăminte monahale. A fost povăţuitor şi egumen al multor monahi şi dascăl pentru mireni, aducându-i pe toţi la calea mântuirii, cu cuvântul şi cu exemplul vieţii sale.
Cuviosul Dalmat a fost militar în armata lui Teodosie (379-395) şi părăsindu-şi slujba şi averile a intrat în mănăstirea lui Isaachie, împreună cu fiul său Faust. Ajuns la bătrâneţe, Cuviosul Isachie l-a lăsat pe Dalmat egumen în locul său.
Noul egumen a fost un mare apărător al dogmelor credinţei ortodoxe. A participat la Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes (431), care a condamnat erezia nestoriană. A fost apreciat de împăratul Teodosie şi de înalţii ierarhi participanţi la Sinod.