Ortodoxe
Sf. Sfinţit Mc. Ianuarie, episcop de Benevent; Sf. Mc. Teodor din Perga; Sf. Mc. Alexandra împărăteasa
Greco-catolice
Sf. ep. m. Ianuarie şi cei împreună cu el; Sf. pr. m. Teodor din Perga Pamfiliei
Romano-catolice
Sf. Anselm, ep. înv.
Sfântul Sfinţit Mucenic Ianuarie este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 21 aprilie.
Născut în Neapole, Sfântul Ianuarie a fost episcop în vremea în care împăratul Diocleţian (284-305) a început prigoana anticreştină.
În această nemiloasă campanie de persecutare a creştinilor, în cetatea Puteoli, au fost arestaţi mulţi slujitori ai lui Hristos. Aflând de arestarea acestora, episcopul Ianuarie a mers în oraş, dorind să-i încurajeze pe întemniţaţi. A fost prins şi el alături de alţi doi creştini.
Sfântul Ianuarie şi cei doi creştini au fost chinuiţi, iar în cele din urmă au fost duşi în amfiteatru şi aruncaţi în faţa fiarelor. Pentru că animalele nu s-au atins de ei au fost duşi în afara cetăţii unde li s-a tăiat capetele.
* Sfânta Împărăteasă Alexandra, pomenită în această zi, a fost soţia împăratului roman Diocleţian. A fost condamnată la moarte în timpul în care Sfântul Gheorghe era torturat pentru a renunţa la credinţa creştină.
Sfânta Alexandra a văzut atunci că deşi Sfântul Gheorghe era chinuit în tot felul spre moarte, totuşi, în chip minunat, el rămâne viu şi sănătos. Martoră la mucenicia Sfântului Gheorghe, a crezut în Hristos şi s-a înfăţişat înaintea împăratului, în vreme ce acesta aducea jertfă idolilor, şi a mărturisit că este creştină; pentru mărturisire a fost închisă.
S-a hotărât ca cei doi, Gheorghe şi Alexandra, să fie omorâţi. Aflând Sfânta Alexandra de condamnare, s-a rugat lui Dumnezeu şi şi-a dat sufletul, fără să fie atinsă de sabie.