Ortodoxe
Sf. Mc. Isidor din Hios; Sf. Sfinţit Mc. Terapont, episcopul Ciprului (Dezlegare la peşte)
Greco-catolice
Sf. m. Isidor din Chios
Romano-catolice
Sf. Matia, ap.
Sfântul Mucenic Isidor din Hios este pomenit în calendarul creştin ortodox la 14 mai.
Sfântul Isidor a trăit în timpul împăratului Deciu (249-251). Era din Alexandria şi a fost soldat sub comanda unui anume Numerian, prigonitor al creştinilor.
Pentru faptul că soldatul Isidor refuza să intre în templul păgân şi era deseori văzut rugându-se lui Hristos, a fost denunţat şi adus la judecată înaintea lui Numerian, în faţa căruia L-a mărturisit fără teamă pe Hristos.
Comandantul i-a cerut ca măcar odată să jertfească zeilor potrivit legii împărăteşti şi după aceea putea să facă ce voia. Sfântul i-a răspuns superiorului său că nu se lasă amăgit de această propunere vicleană, căci: "dacă cineva este necredincios în puţin, apoi este necredincios şi în mult".
Sfântului Isidor i-a fost tăiată limba şi apoi i-a fost tăiat capul.