Ortodoxe
Sf. Mc. Fotie şi Anichit
Greco-catolice
Sf. m. Fotie şi Anicet
Romano-catolice
Sf. Ioana Francisca de Chantal, călug.
Sfinţii Mucenici Fotie şi Anichit sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 12 august.
Cei doi Sfinţi Mucenici erau din Nicomidia (Bitinia - Asia Mică).
Sfântul Anichit avea o slujbă la curtea imperială, în timpul împăratului Diocleţian (284-305). În timpul persecuţiilor împotriva creştinilor, Sfântul Anichit a mers de bunăvoie în faţa împăratului şi l-a mărturisit pe Hristos.
A fost imediat supus chinurilor şi torturilor, martor fiindu-i Fotie, nepotul său, care îmbărbătat de răbdarea Sfântului Anichit a declarat că şi el este creştin.
Pentru mărturisirea sa a fost închis alături de Sfântul Anichit. În ciuda încercărilor de a-i convinge să se lepede de la credinţa creştină, Sfinţii Anichit şi Fotie au rămas neclintiţi şi au suferit moarte martirică după numeroasele chinuri la care au fost supuşi.
Au fost aruncaţi într-un cuptor de foc, împreună cu alţi creştini, însă au trecut la cele veşnice prin minunea lui Dumnezeu, fără să fie atinşi de flăcări. În urmă, cei care au tras cu cârlige de fier trupurile mucenicilor au constatat că nici măcar părul capului nu era atins în nici un fel de foc şi mulţi dintre ei au crezut în Hristos Dumnezeu.