Colectivul de cercetare al Muzeului Evoluției Omului și Tehnologie în Paleolitic, din cadrul Complexului Național Muzeal ”Curtea Domnească” din Târgoviște a anunțat marți 11 decembrie 2019 comunitatea științifică și opinia publică din România că a descoperit, prin săpături arheologice, într-o nouă așezare paleolitică (denumită Piatra Neamț 1), prima statuetă de tip Venus din țara noastră, în data de 21 iunie 2019.
Realizată din gresie, statueta măsoară circa 10 cm și păstrează urme diverse de prelucrare. După 100 de ani de la recuperarea celebrei statuete paleolitice de la Willendorf din Austria, considerată acum simbol național, noua descoperire de la Piatra Neamț contribuie substanțial la îmbogățirea patrimoniului paleolitic cu un obiect de artă remarcabil.
Ne aflăm în fața celei mai vechi sculpturi în piatră din România și din această parte a Europei, precum și printre cele mai importante descoperiri paleolitice din Europa
Statueta va putea fi văzută, pentru prima oară, în data de 18 decembrie, când va fi expusă la "Muzeul Evoluției Omului" din localitate. Detalii aici