Poliţiştii au consiliat în vederea responsabilizării 20 de pietoni care şi-au pus în pericol viaţa prin traversarea drumului prin locuri nepermise şi au reţinut 12 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce. Permisele au fost reţinute pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor aflaţi regulamentar în traversarea drumului şi pentru efectuarea unor depăşiri neregulamentare.
Astfel de acţiuni vor fi continuate de poliţiştii buzoieni pentru a preveni evenimentele rutiere în care ar putea fi implicaţi pietonii.
Poliţiştii au acționat şi pentru prevenirea şi combaterea vitezei excesive, aparatele radar amplasate înregistrând 60 de autovehicule ce se deplasau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise, iar împotriva a 11 conducători auto s-a luat, pe lângă sancţiunea contravenţională, şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru următoarele 90 de zile.
Cu cea mai mare viteză – 205 km/h – a fost înregistrat autovehicul unui bărbat de 33 de ani, din Buzău, ce rula pe DN2E85, în afara localităţii Cioranca.
Alte 11 permise de conducere au fost reţinute pentru conducerea unor vehicule sub influenţa alcoolului şi pentru circulaţia pe sensul opus de mers.
Sancţiuni contravenţionale au mai fost aplicate şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă (20), celor care au circulat cu autoturisme ce prezentau defecţiuni tehnice (6), dar şi 25 de sancţiuni pentru alte abateri în trafic.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 70.000 de lei.
Tot ieri, poliţiştii rutieri au întocmit două dosare penale pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis de conducere şi pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. În ultima situaţie, protagonist este un bărbat de 46 de ani, din Dâmboviţa, depistat de poliţiştii la volanul unui autoturism în afara localităţii Podgoria, după ce a consumat băuturi alcoolice. Aparatul etiltoest a indicat o valoarea de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la o unitate medicale pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.