1. Peşti
Anul acesta te stabilizezi financiar şi reuşeşti să îmbini utilul cu plăcutul în tot ceea ce faci. Vor există şi momente de cumpănă, dar nu vor fi la fel de mari ca cele din anii karmici anteriori. Se poate spune că, din punct de vedere financiar, vei avea cei mai mulţi bani şi vei reuşi să iniţiezi proiecte prin care îi vei ajută pe cei dragi. Cu dragostea vei sta bine, mai ales la vara, când, cine ştie, inelele de logodnă ori chiar de nuntă vor fi amuletele tale speciale.
2. Fecioara
Chiar dacă anul a început prost pentru ţine, el ţi-a dat câteva semnale în legătură cu ce trebuie să schimbi la tine, iar aspectele care trebuie schimbate sunt destul de puţine. Toamna lui 2016 îţi aduce puţină faima deoarece vei reuşi să te remarci destul de frumos în domeniul care îţi asigură confort psihic şi o poziţie socială de neglijat.