Participanții la protest, membri ai Sindicatulului Naţional Sport şi Tineret, reclamă lipsa dialogului între conducerea ministerului şi specialiştii din federaţii, dar şi subfinanţarrea sistemului, potrivit Realitatea Plus.
„Suntem revoltaţi faţă de modul dezastruos în care este condus domeniul nostru de activitate. Actuala conducere a MTS nu se consultă cu specialiştii din federaţiile sportive sau din subordonate, iar măsurile aberante care se stabilesc de către un grup mic de persoane din minister, ne-au adus într-un blocaj fără precedent în Sport şi Tineret. Acest management arogant şi netransparent trebuie să înceteze”, se arată într-un comunicat al Sindicatului Naţional Sport şi Tineret.
Protestatatii susțin că, în an olimpic, finanţările sunt „sub limita sărăciei”, fără criterii de acordare. Mai grav, remarcă reprezentanții federațiilor, blocarea dialogului social de către conducerea ministerului face imposibil orice demers de a corecta problemele sesizate.