Transportul de 17 zimbri a ajuns într-o rezervaţie din comuna Armeniş, judeţul Caraş-Severin. Localnicii au urmărit cu interes eliberarea în sălbăticie a mamiferelor, pe care cei mai mulţi le-au văzut pentru prima dată. Proiectul de repopulare cu zimbri aparţine Fondului Mondial pentru natură în cooperare cu organizaţia "Rewilding Europe".
"Zimbrul este un animal foarte rar în Europa, aproape că l-am pierdut. În 1927 mai existau doar 54 de exemplare. Dar apoi specia s-a dezvoltat în grădinile zoologice şi în sălbăticie. Acum există 5.000 de exemplare, iar dintre acestea 340 trăiesc în sălbăticie", a spus Frans Schepers, manager "Rewilding Europe".
Până în 2025, se aşteaptă creşterea numărului de zimbri din munţii Ţarcu până la o populaţie de 500 de exemplare. Vor avea rolul de a echilibra fragilul ecosistem din munţii Carpaţi, dar şi de a stimula turismul local.
"Este un moment important pentru noi, este cel mai mare transport de zimbri din Europa. Sperăm că pe termen mediu şi lung, vor aduce beneficii naturii, comuntăţii locale şi economiei locale", a spus Magor Csibi, director Fondul Mondial pentru natură România
În proiectul repopulării cu zimbri au fost cooptaţi şi numeroşi localnici. Aceştia vor servi în viitorul apropiat drept ghizi pentru turiştii care vor dori să viziteze rezervaţia.