Proiectul de lege a fost inițiat de deputații USR-PLUS, Oana Țoiu și Radu Molnar. În motivare se arată că scopul acestei decizii este încurajarea vaccinării.
Inițiativa modifică Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei.
Potrivit proiectului de lege, persoanele care se vaccinează vor beneficia de:
- o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, în ziua vaccinării, în cazul angajaților;
- o zi scutire de frecvență, în ziua vaccinării, în cazul elevilor, studenților și militarilor;
- o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, în cazul unuia dintre părinți în ziua vaccinării copilului cu vârsta de până la 14 ani sau a copilului cu dizabilități cu vârsta de până la 26 de ani.
Ziua liberă se va acorda pe baza documentelor justificative eliberate de instituția la care a fost efectuată vaccinarea.
Numărul românilor IMUNIZAȚI împotriva Covid a depășit 1,5 milioane. Bilanțul vaccinărilor din ultimele 24 de ore
”Ziua liberă pe care o pot cere angajații este valabilă atât pentru primul vaccin, cât și pentru rapel. Am introdus și posibilitatea unei zile libere pentru părinți, pentru momentul în care va fi disponibilă vaccinarea pentru copii. În acel moment vor avea zi liberă dacă copilul va fi vaccinat, iar copiii vor avea absența la școală motivată”, a explicat deputatul Oana Țoiu, președinte al Comisiei pentru muncă și protecție socială, potrivit hotnews.