Udrea a fost reţinută în Bulgaria, în baza unui mandat european de arestare emis de autorităţile româneşti.
Ea a fost iniţial reţinută pentru 24 de ore, măsura fiind prelungită cu 72 de ore. Elena Udrea a fost condamnată definitiv la şase ani de închisoare, dar a reuşit să iasă din ţară, prin Vama Giurgiu, înainte de emiterea mandatului.
Elena Udrea și-a petrecut noaptea după gratii în Bulgaria, după ce a fost reținută pentru 72 de ore, joi, când a fost prinsă la granița Bulgariei cu grecia, în vama Kulata. Astfel că aceasta va rămâne în Bulgaria până luni, 11 aprilie.
Ședința de judecată a început la ora 15.00, și nu la ora 14.00, din cauză că translatorul nu ajunsese încă la tribunal.
Elena Udrea a fost adusă din nou, sâmbătă, dinarestul Poliției de Frontieră Petrich pentru audieri la instanța de judecată din Blagoevgrad – Bulgaria, pentru procesul în care se discută mandatul de extrădare emis de statul român pe numele fostului ministru. Aceasta a ajuns la Tribunal de la ora 14.00. Este reprezentată de cel mai bun avocat bulgar în Drept penală, potrivit Realitatea PLUS.
Avocatul Elenei Udrea, despre extrădarea fostei blonde de la Cotroceni: Justiția nu ar trebui să ia decizii pornind de la aprecieri personale
Reamintim că autoritățile române au depus documentele necesare pentru a obține aducerea în țară a fostului ministru condamnat la închisoare. Dar procesul s-a amânat vineri pentru că documentele oficiale nu erau traduse și nici nu a existat niciun translator. Ședința a durat doar 20 de minute. Asta, după ce judecătorii din țara vecină n-au putut lua în ședința de vineri o hotărâre, pentru că statul român nu a trimis, până la ora audierii, un traducător autorizat.
Elena Udrea a apărut în sala de judecată, vineri, îmbrăcată în același tricou din ziua de joi, cu un pulover lung peste, cu mâinile împreunate și având cătușe, nu a spus nimic în fața jurnaliștilor care o așteptau. Udrea a plecat repede din fața instanței. Ea a fost escortată de cinci polițiști.
Fostul ministru al dezvoltării, Elena Udrea, a fost prinsă, joi după amiaza, 7 aprilie, în Bulgaria, după ce a plecat din țară în cursul dimineții prin vama Giurgiu. Udrea a plecat în ziua în care Înalta Curte de Casație și justiție a condamnat-o definitiv la șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute, respingând astfel recursul în anulare formulat de avocatul acesteia, Tudorel Toader, fostul ministru al justiției.
Polițiștii nu au găsit-o acasă pe Elena Udrea, la vila din Corbeanca, unde s-au deplasat joi după pronunțarea sentinței definitive, pentru a o pune în executare. Ulterior, Poliția Română a dat-o în urmărire internațională, fiind emis pe numele ei un mandat european de arestare.
Elena Udrea a fost condamnată, definitiv, la 6 ani de închisoare pentru luare de mită și trafic de influență în dosarul Gala Bute. Instanța Supremă a respins constestația în anulare și a menținut sentința de 6 ani închisoare.
Elena Udrea trebuie să plătească aproape 3 milioane de euro, respectiv 8.116.800 lei cu titlu de despăgubiri civile, către Autoritatea Naţională pentru Turism şi să achite 600.000 euro către martorul Corin Boian şi 300.000 euro către martorul Adrian Gărdean. În plus, instanţa a dispus confiscarea în folosul statului de la Udrea a sumelor de 695.367 lei şi 296.076 lei.