Indicele de Masa Corporala - BMI
Expertii amintesc constant de importanta mentinerii unei greutati optime. BMI ofera un indicator important in determinarea modului in care greutatea poate dauna starii de sanatate. Un indice de masa corporala incadrat in categoria 18.5 - 24.9 semnifica un risc scazut de dezvoltare a unei afectiuni legate de greutate.
Persoanele care se incadreaza in intervalul 25 - 29.9 sunt considerate supraponderale, iar cele cu un BMI peste 30, obeze. Un indice peste 25 reprezinta un semnal de alarma pentru problemele de sanatate, in care greutatea este unul dintre factori.
Calculatorul BMI se adreseaza persoanelor cu varste intre 18 - 65 de ani (cu exceptia celor cu o masa musculara foarte dezvoltata, femeilor insarcinate sau care alapteaza). In cazul persoanelor peste 65 de ani, nivelul optim este mai ridicat, astfel incat un BMI in jur de 25 nu trebuie considerat motiv de ingrijorare.
Circumferinta taliei
Depozitul de grasime din jurul taliei - acolo unde sunt localizate organele vitale - favorizeaza cresterea riscului de hipertensiune, un nivel crecut de colesterol in sange, diabet de tip 2, afectiuni cardiace sau infarct.
Valoarea optima pentru circumferinta taliei difera in functie de etnie si sex:
1. Barbatii europeni/caucazieni, sud-africani, est - mediteranieni sau din Orientul Mijlociu ar trebui sa nu depaseasca 102 centimetri;
2. Asiaticii, indienii si cei din America Centrala ar trebui sa aiba o circumferinta mai mica, de pana in 90 de centimetri;
In cazul femeilor, valorile maxime se incadreaza in intervalul 88 (pentru zonele de la punctul 1) si 85 (pentru zonele de la punctul 2).
Ca si in cazul BMI, aceste valori fac referire la populatia cuprinsa in categoria de varsta 18 - 65, exceptie facand femeile insarcinate sau care alapteaza.
Riscul de boli cardiovasculare
Problemele legate de sanatatea inimii sunt tot mai des dezbatute in ultima perioada, insa este putin cunoscut faptul ca 80% din populatie prezinta cel putin un factor de risc pentru afectiuni cardiace sau infarct.
Romania se situeaza printre primele tari din Europa in ceea ce priveste prevalenta bolilor de inima; anual, peste 16.000 de romani sufera un infarct miocardic.
Desi unii factori nu pot fi controlati - sexul, varsta, etnia, istoricul medical - factorii de risc precum dieta, activitatea fizica, fumatul sau stresul tin de alegerile personale ale fiecarui individ.
Pentru aflarea probabilitatii de a suferi un infarct in urmatorii 10 ani puteti utiliza: Calculatorul pentru risc de infarct.
Tensiunea arteriala
Aproximativ 40% dintre romani sufera de hipertensiune.
Hipertensiunea este principalul factor de risc in bolile cardiovasculare, insa tratamentul adecvat poate reduce riscul de atac cerebral cu pana la 40 de procente si riscul de infarct cu pana la 25%.
Cat de des este recomandat consultul cardiologic?
Dupa varsta de 20 de ani, se recomanda consultul la medicul cardiolog o data la 2 ani, sau, anual, in conditiile in care hipertensiunea este deja prezenta.
Tensiunea normala trebuie sa se incadreze in jurul valorii 120/80 mm Hg; valoarea mai mare de 140/90 este considerata ridicata (130/80 in cazul persoanelor diabetice).
Orice valori situate intre intervalele de mai sus trebuiesc mentinute sub observatie.
Colesterolul "rau" - LDL
Un alt factor de risc pentru sanatate il reprezinta cresterea nivelului de colesterol in sange. Nivelul ridicat de LDL (low density lipoproteins - proteine cu densitate mica) in sange - cunoscut si sub denumirea de "colesterol rau" - poate determina depunerea de grasimi pe peretii arterelor, favorizand ingrosarea peretelui arterial si aparitia aterosclerozei, afectiune ce sta la baza majoritatii bolilor cardiovasculare.
Cand se recomanda testarea colesterolului?
Testarea regulata a colesterolului se recomanda dupa varsta de 40 de ani in cazul barbatilor si 50 de ani in cazul femeilor. Persoanele care sufera de boli de inima, diabet si hipertensiune, care au suferit un atac cerebral, care au istoric familial de boli cardiovasculare sau care prezinta alti factori de risc cunoscuti, trebuie sa-si testeze regulat colesterolul, indiferent de varsta.
Rezultatul optim pentru analiza colesterolului LDL trebuie sa fie mai mic de 100 de miligrame pe decilitru de sange, dar si rezultatele intre 100 si 129 mg/dl sunt considerate normale. Valorile peste 160 mg/dl sunt considerate ridicate si necesita tratament medicamentos.
Densitatea mineralelor din oase
Conform evidentelor medicale, 1 din 4 femei si 1 din 8 barbati cu varsta peste 50 de ani sufera de osteoporoza.
Indentificarea precoce a bolii si aplicarea masurilor adecvate sunt esentiale in tratarea "hotului tacut" (denumire asociata osteoporozei) si in prevenirea slabirii si fracturarii oaselor.
Cand se recomanda inceperea screeningului?
Pentru corecta apreciere a factorilor majori de risc (conditia medicala, istoricul familial, fracturi anterioare, etc), testele de screening pentru osteoporoza sunt recomandate femeilor incepand cu perioada post-menopauza si barbatilor dupa varsta de 50 de ani.
Testul pentru depistarea densitatii mineralelor din oase este justificat in cazul persoanelor peste 65 de ani care au fost identificate cu risc crescut de a dezvolta boala.
Citeşte mai mult pe sfatulmedicului.ro.