YouTube a intrat în parteneriat cu sute de producători de muzică, companii mari dar şi independenţi, pentru noul serviciu, a comunicat compania, confirmând astfel informaţii care circulau de mai mult timp.
Decizia vine în contextul criticilor unor organizaţii din domeniul muzical privind planurile YouTube de a bloca conţinutul unor case de producţie de pe site-ul de înregistrări video al companiei, accesat liber, dacă acestea nu semnează acorduri să participe la noul serviciu de streaming contra cost.
Propunerile YouTube sunt "foarte dezavantajoase şi nu sunt negociabile", a afirmat într-un comunicat în luna mai organizaţia Worldwide Independent Music Industry Network.
YouTube a refuzat să comenteze asupra termenilor acordurilor, dar a afirmat că noul său serviciu va aduce noi resurse financiare industriei muzicale.
"Adăugăm funcţii pe bază de abonament pentru muzică pe YouTube pentru a aduce partenerilor noştri din industria muzicii noi venituri, suplimentar faţă de sutele de milioane de dolari pe care YouTube le generează pentru ei în fiecare an", a notat compania.
YouTube a semnat deja contracte cu 95% din casele de producţie cu care avea deja acorduri pentru distribuirea de conţinut muzical susţinut de reclame, a declarat o sursă apropiată situaţiei. Blocarea unor case de producţie să difuzeze prin serviciul gratuit al YouTube ar putea fi necesară pentru a asigura o experienţă unitară a serviciului plătit, a spus sursa.
Noul serviciu contra cost al YouTube ar urma să fie lansat la sfârşitul verii şi va permite abonaţilor să asculte muzică fără niciun fel de reclame, a spus o sursă a Reuters. În plus, utilizatorii vor putea asculta muzică offline sau un disc întreg al unui artist.
Serviciile de streaming de muzică, precum Spotify şi Pandora, devin tot mai populare în rândul consumatorilor, odată cu declinul descărcării de muzică în format digital. Apple a anunţat, în luna mai, achiziţia companiei de streaming de muzică Beats pentru 3 miliarde de dolari.
Google a lansat în 2013 un serviciu de abonament pentru muzică Play All Access, la 9,99 de dolari, iar noul produs al YouTube ar putea funcţiona în coordonare cu Play, astfel încât consumatorii să nu fie nevoiţi să se aboneze la două servicii separate.