„Astăzi și mâine va fi deosebit de rece în mare parte a teritoriului, cu maxime care se vor încadra, în general, între 10 și 20 de grade, asemănătoare cu ce am avut și în ultimele două-trei zile. Dar veștile sunt într-adevăr bune, urmând ca de duminică încolo temperaturile să crească de la o zi la alta și nu este exclus ca în prima parte a săptămânii viitoare să înregistrăm în partea de sud a țării și valori care să se apropie de 29-30 de grade. Vor fi 29 sau 30 de grade de sfârșit de lună septembrie, ceea ce înseamnă că durata din zi cu aceste temperaturi foarte ridicate va foi mai scăzută decât în lunile precedente, dar chiar și așa, aceste temperaturi înseamnă o vreme foarte caldă pentru un sfârșit de lună septembrie.
Până atunci, încă trebuie să fim atenți la temperaturile din cursul următoarelor două nopți, pentru că în zonele depresionare. Spre dimineață, vor fi doar câteva grade deasupra limitei înghețului, sau în depresiuni, mai ales în noapte viitoare și mâine noapte este posibil să se înregistreze și temperaturi în jurul a zero grade.
La munte, pe crestele cele mai înalte, mai este posibil să ningă slab. În zonele cele mai înalte este este un strat (de zăpadă - n.r.) care depășește și 20 de centimetri, dar care, în condițiile în care așteptăm încălzirea despre care vă vorbeam, sigur că nu este unul care să aibă viitor. Precipitațiile pe care le așteptăm astăzi, mâine și poimâine vor fi destul de slabe. Chiar dacă noaptea se vor mai transforma și la altitudini mai scăzute, este puțin probabbil să creeze probleme.
Pe de altă parte, de luni încolo, când așteptăm precipitații mai importante pe partea de vest a țării, iar acestea vor fi categoric sub formă de ploaie, pentru că vor veni pe un fond de încălzire a vremii”, a explicat directorul executiv ANM, Florinela Georgescu, la Realitatea PLUS.