Pe spaţii mici, mai ales în zona Munţilor Apuseni şi în Maramureş, se vor cumula cantitaţi de apă în jurul a 20 l/mp. Izolat, vor fi posibile căderi de grindină. În restul teritoriului, cerul va fi variabil cu înnorari trecatoare, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 31 de grade.
Şi în Bucureşti vremea se va încălzi. Cerul va fi variabil, cu înnorari trecatoare, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade.
Mâine, în interiorului arcului carpatic și zona montană, unde valorile termice diurne vor fi apropiate de cele de astăzi, vor fi înnorări temporar accentuate, ploi sub formă de aversă, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. În restul teritoriului, vremea va continua să se încălzească, iar manifestări specifice instabilității atmosferice se vor semnala pe arii restrânse, mai ales spre seară. Izolat, îndeosebi la munte, cantitățile de apă vor fi mai însemnate și vor fi posibile căderi de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 de grade in depresiuni și 32 de grade frecvent in sud si sud-est, izolat si 33 de grade.
În Bucuresti, vremea va continua să se încălzească. 15...17 grade dimineaţa şi 31...32 de grade la amiază. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare și condiții de averse, îndeosebi spre seară.
Vineri, vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru această dată, dar și ușor instabilă. Cerul va avea înnorări, temporar accentuate mai ales după-amiaza când, local, vor fi ploi sub formă de aversă, și cu caracter torențial, însoțite descărcări electrice, la munte, în centrul, estul și sud-estul țării și izolat în restul teritoriului. Izolat, cantitățile de apă pot fi mai însemnate și vor fi posibile căderi de grindină. Vântul va avea intensificări de scurtă durată, în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 de grade la Miercurea Ciuc și 32 de grade la Calarasi, Braila si Tulcea, izolat si 33 de grade in sud-est.
În Bucureşti, vremea va fi ușor mai caldă decât în mod normal la această dată, însă instabilă. Temporar înnorările vor fi acentuate și se vor semnala averse însoțite de descărcări electrice. Vântul va avea intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. Dimineaţa, 17...19 grade iar temperatura maximă, în jur de 31 de grade.