Astazi, vremea va fi deosebit de rece pentru prima decadă a lunii octombrie.
Cerul va prezenta înnorări mai persistente în sud-vestul, sudul şi estul teritoriului.
Va ploua în Banat, Oltenia şi pe arii mai restrânse în Crişana, Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei şi al Transilvaniei.
La munte, în special în Carpaţii Meridionali, la altitudini de peste 1500 m, vor predomina ninsorile.
În Banat şi Oltenia cantităţile de apă vor depăşi izolat 10...15 l/mp.
Temporar vântul va prezenta intensificări în zonele de munte şi în regiunile sud-estice, cu viteze de 45...55 km/h, iar pe litoral, rafale vor depăşi 60...70 km/h.
Temperaturile maxime se vor încadra între 7 şi 15 grade. În zonele joase, dimineaţa, cu totul izolat se va semnala ceaţă.
Meteorologii anunță vreme deosebit de rece pentru această primă perioadă a lunii octombrie. Primul weekend din lună se anunță rece și ploios, cu precipitații moderate cantitativ, predominant ninsori la munte (la peste 1.500 m), intensificări temporare ale vântului până marți, 11 octombrie, ora 10. Sâmbătă și duminică va plua în vest și sud-vest, potrivit avertizării meteo emise de ANM.
VREMEA ÎN BUCUREȘTI
În Bucuresti, vremea va fi deosebit de rece. Cerul va fi mai mult noros, iar mai ales la începutul zilei, trecător, va mai ploua slab. Vântul va sufla moderat, temporar cu unele intensificări ce vor atinge viteze, în general 40...50 km/h. Temperatura maximă va fi de 10...12 grade.
VREMEA LA MUNTE
La munte, vremea va fi în continuare deosebit de rece. Cerul va avea înnorări, mai persistente în masivele vestice, sud-vestice, iar pe parcursul zilei şi în restul zonei montane, unde temporar se vor semnala precipitaţii. Acestea vor fi mixte, iar în special în Carpaţii Meridionali, la altitudini de peste 1500 m, vor predomina ninsorile. Cantităţile de apă vor depăşi pe alocuri 15...20 l/mp, în masivele sud-vestice. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare pe creste, îndeosebi în vestul Carpaţilor Meridionali, cu viteze de peste 60...70 km/h.