Astăzi discutăm despre o vreme călduroasă în majoritatea regiunilor, iar în vest și sud-vest atenție … disconfortul termic va fi în creștere, ceea ce înseamnă că indicele temperatură-umezealã se va apropia de pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, dar va deveni noros și temporar se vor semnala averse însoțite de descărcări electrice, mai ales după-amiaza și seara, în zonele montane, în Transilvania, Maramureș și pe arii mai restrânse în Oltenia, Crișana, nord-vestul Munteniei și pe alocuri în rest. Izolat vor fi cantități de apă mai însemnate și condiții de grindină. Temperaturile maxime se vor situa în general între 26 și 33 de grade. ***
În București, vremea se va menține călduroasă. Cerul va fi mai mult senin la începutul zilei și noaptea, dar va avea unele înnorări după-amiaza. Mercurul în termometre va urca astăzi până la 32 de grade. ***
Și la munte temperaturile continuă să crească. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și seara când, local se vor semnala averse însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. ***
Și la mare vremea va fi predominant frumoasă și caldă. Cerul va fi variabil până spre prânz, când vor fi condiții pentru averse și descărcări electrice. Temperaturile maxime se vor situa între 25 și 27 de grade, iar temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 22 și 24 de grade.